De ce se află, de fapt, Toto Dumitrescu în închisoare. Judecătorii au motivat decizia

.

Toto Dumitrescu a ajuns în spatele gratiilor după accidentul rutier petrecut în cartierul primăverii din București. Iată cum au motivat judecătorii decizia.

Toto Dumitrescu, arestat preventiv

Fiul lui Ilie Dumitrescu a fost arestat preventiv după ce a intrat cu mașina într-o șoferiță. Tânărul a plecat de la fața locului, iar mai târziu s-a descoperit că acesta consumase substanțe interzise. 

Totul s-a întâmplat pe 17 septembrie 2025, când Toto Dumitrescu a fost arestat pentru 30 de zile. Actorul a fost implicat într-un accident de mașină în cartierul Primăverii și a fugit de la fața locului.

Citește și: Care este numele real al lui Toto Dumitrescu. Cum apare în buletin fiul lui Ilie Dumitrescu

Acesta se află în arest de o săptămână, iar astăzi, pe 23 septembrie, Judecătoria Sectorului 1 a motivat decizia de arestare preventivă.

Conform judecătorilor, Toto Dumitrescu nu reprezintă o garanție că nu ar face o altă infracțiune, în cazul în care va fi pus în libertate.

„S-a reținut că inculpatul se află în situația prevăzută de art. 223 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., întrucât din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a fugit și s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, respectiv, ulterior accidentului din data de 14.09.2025, s-a deplasat la altă adresă decât cea la care locuiește în fapt și, deși cunoștea că este căutat de organele de poliție – astfel cum rezultă din declarația concubinei sale – inculpatul s-a ascuns, inclusiv în momentul în care agenții de poliție s-au prezentat la apartamentul în care se afla, refuzând să răspundă, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere cu pătrunderea fără consimțământ în imobil. 

Iar pe baza evaluării gravității faptei (infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice, comisă prin părăsirea locului accidentului până la sosirea organelor de constatare), a modului și circumstanțelor de comitere a acesteia (există indicii că inculpatul, deși a observat că persoana vătămată era blocată în autovehicul, a ales să părăsească zona pentru a evita testarea pentru prezența substanțelor psihoactive în organism), precum și a antecedentelor penale (inculpatul nu este la primul contact cu legea penală, dispunându-se față de acesta amânarea aplicării pedepsei pentru comiterea unei infracțiuni de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor), instanța a apreciat că măsura arestării preventive este justificată.”, se arată în motivarea instanței.

Nu se află la prima abatere

Fiul lui Ilie Dumitrescu nu se află la prima instanță când se urcă la volan sub influența substanțelor. În 2021, Toto a fost prins la volan sub influența a două substanțe: cocaină și canabis. El a fost atunci condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. 

Citește și: Rică Răducanu reacționează după accidentul în care a fost implicat Toto Dumitrescu: „Copiii de bani gata se apucă de nenorociri”

„Fumasem un cui cu fratele meu, nu mai aveam baterie la telefon, el a spus: bă, rămâi la mine. I-am zis că nu, că vreau să dorm acasă. Mă urc în maşină, nu aveam baterie, am zis bă, urc înapoi să-l încarc un pic? Nu. Apropo, folosiţi Waze!”, spunea Toto despre acel incident.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton