Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Elena Cârstea nu a participat la Festivalul de la Mamaia 2025. Cântăreața spune că nu a fost invitată, însă și dacă ar fi fost, nu ar fi putut participa, pentru că este stabilită în America.
Elena Cârstea, marea absentă de la Festivalul Mamaia 2025
Elena Cârstea s-a mutat în America în urmă cu mulți ani. Artista s-a căsătorit și a devenit mamă, adoptând două fete. Acum, ea se ocupă de o crescătorie de pisici și își trăiește viața liniștită, după ce în urmă cu doi ani a suferit un accident vascular cerebral.
Artista a stat internat două săptămâni în spital și a avut o recuperare lungă. Cu toate acestea, Elena Cârstea și-a revenit și acum este prezentă pe social media, unde vorbește cu fanii ei.
Recent, fosta cântăreața a postat o fotografie cu ea într-o rochie neagră elegantă, cu un mesaj controversat: „Nu am fost invitată la Mamaia :(”, a scris Elena Cârstea.
Fanii au reacționat imediat, iar artista a lămurit situația spunând că se ține de glume. Mai mulți fani și-au exprimat dezamăgirea față de lipsa artistei de pe scena celebrului festival.
„Draga mea, mă țin de glume. Nu pot să vin oricum, dar m-au impresionat oamenii care mă susțin, foarte frumos. O să vă cânt de la distanță cu mare drag, numai bine.”, a declarat Elena Cârstea pentru Spynews.ro.
Artista este foarte activă pe rețelele sociale și a răspuns la mesajele fanilor, cărora le-a transmis următorul mesaj:
„Vă mulțumesc tuturor pentru comentarii. Nu am crezut că o să fie o furtună. Nu am fost invitată, este adevărat, dar oricum nu puteam să vin. Îmi este dor de voi. Într-o zi o să vin să vă cânt. Deocamdată mai stăm. Pupicei.”
Cine a câștigat trofeul Mamaia 2025
Compozitorul Adrian Daminescu a luat trofeul Mamaia 2025 pentru piesa „Prima iubire ești tu”, interpretată de Cristiana Sofia Damian, o cântăreață de doar 16 ani.