Andi Moisescu, despre viața de după divorț: „Te străduiești, împingi și până la urmă începe să meargă”

.

Andi Moisescu a vorbit despre felul în care își trăiește viața după divorțul de Olivia Steer și despre relația pe care o are cu cei doi băieți ai săi, Luca și David. Iată cum se simte Moisescu după divorț și ce activități are.

Andi Moisescu, despre relația cu cei doi băieți: „E foarte plăcut să fii tată”

Juratul de la „Românii au talent” a vorbit despre cum e să fii tată. El are doi băieți în vârsta de 17 și 19 ani. Moisescu spune că se înțelege foarte bine cu cei doi, dar meseria de părinte vine cu câteva provocări la pachet.

„Eu zic că în primul rând e foarte plăcut să fii tată. Anul ăsta vor face în toamnă 18 și 20 de ani. Au 17 și 19 ani împliniți, sunt mari. O să mai avem un majorat, că pe unul l-am avut deja. Și o să avem un majorat, da, cel mic o să facă 18 ani.

Citește și: Ultima apariție publică a lui Andi Moisescu și a Oliviei Steer în calitate de cuplu. Unde și cum s-au afișat cei doi înainte să divorțeze

Nu s-a exprimat nicio dorință în ceea ce privește petrecerea, dar o să o descurcăm și pe asta. E provocator să fii tată, punct. De fapt e provocator să fii părinte. (…) Sunt foarte buni comunicatori amândoi. Sunt foarte sociabili, au preluat multe din felul meu de a fi, de a comunica, de a relaționa cu oamenii. Sunt foarte respectuoși. Când se naște vreo petrecere, sunt sufletul petrecerii”, a spus Andi Moisescu.

Cum se simte pe plan personal 

Andi Moisescu și Olivia Steer au divorțat anul trecut, după 22 de ani de căsnicie. Cei doi s-au ferit să vorbească deschis despre acest subiect și nu au confirmat oficial zvonurile, mai ales că Olivia Steer s-a retras complet din viața publică, în timp ce prezentatorul a evitat cu grație întrebările despre subiect.

Citește și: Cum a arătat nunta lui Andi Moisescu cu Olivia Steer. Au avut 200 de invitați, iar rochia de mireasă a fost creată de Doina Levintza

Acum, Andi Moisescu spune că se simte excelent și că petrece timpul cu băieții lui.

„Sunt liniștit, sunt împăcat, mulțumesc frumos. Pentru suflet, tot ce-mi doresc e legat de copiii mei. Când ai copii, dacă ei sunt bine, restul lucrurilor se pot face. Te pui, te străduiești, împingi și până la urmă începe să meargă”.

Cât despre cei doi copii, Andi iubește să meargă cu ei în vacanță. În plus, au și pasiuni comune.

„Am ales-o eu acum (n.r. vacanța), pentru că, aș zice că am mai multă experiență ca ei în momentul de față. Avem un mare avantaj, practicăm aceleași sporturi și de vară și de iarnă. Iarna și ei se dau cu snowboard-ul și eu mă dau cu snowboard-ul, e foarte ușor să avem o vacanță ca băieții și vara ne-am apucat toți trei în aceeași zi de kite.

Citește și: Răspunsul lui Andi Moisescu când a fost întrebat de divorțul de Olivia Steer. În ce relații este jurnalistul cu copiii săi

Bineînțeles că ei fiind mai talentați decât mine, sunt înaintea mea. Și la snowboard sunt înaintea mea, deși ei s-au apucat cu mult după mine, dar altă vârstă, tinerețe, n-ai ce să-i faci. Au luat-o în viteză mare”, a spus el, pentru Click.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton