Cum a ajuns Maia Morgenstern să joace în “Patimile lui Hristos” și cum i-a fost afectată cariera: „Am fost pedepsită”

.

Maia Morgenstern este una dintre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe din România. Aceasta a devenit cunoscută la nivel internațional în urmă cu mai bine de 20 de ani, după ce a jucat rolul Fecioarei Maria în filmul „Patimile lui Hristos”.

Actrița în vârstă de 61 de ani a vorbit de câteva ori despre cum a ajuns să joace în pelicula regizată de Mel Gibson și despre „pedeapsa” ei.

Cum a ajuns Maia Morgenstern să joace în „Patimile lui Hristos”

S-a zvonit că îndrăgita actriță a fost aleasă de Mel Gibson pentru rolul Fecioarei Maria datorită numelui ei de familie, Morgenstern, care înseamnă „luceafărul de dimineață”. Totuși, Maia Morgenstern a explicat că ei nu i s-a spus niciodată așa ceva.

„Nu cred în predestinare, aici e foarte simplu. Nu știu dacă sau ce a speculat presa despre ceea ce spus domnul Mel Gibson în legătură cu numele meu. O fi fost, o fi spus sau nu, mie nu mi-a spus niciodată că m-ar fi ales pentru că mă cheamă într-un anumit fel sau altul”, a spus marea actriță în emisiunea „40 de întrebări cu Denise RIfai”.

Maia Morgenstern a explicat că Mel Gibson i-a trimis scenariul filmului după ce a văzut-o în pelicula „A șaptea cameră” și a întrebat-o dacă îi place.

Citește și: INTERVIU. Maia Morgenstern, detalii de la filmările pentru „Dirijorul Tăcerilor”: „Eu însămi puteam să devin o amenințare”

„Am citit scenariul şi m-a întrebat apoi dacă mi-a plăcut scenariul. Păi dacă mi-ar fi dat să joc şi pisica numărul 3 m-aş fi dus acolo să particip la realizarea filmului. Faptul că mi s-a adresat în felul ăsta, că a fost interesat care este părerea mea, opinia mea, a fost un gest de mare respect, de mare consideraţie. A tratat fiecare colaborator participant la realizarea filmului, a acestui proiect, cu cel mai mare respect, fie că vorbeam despre tehnicieni, fie că vorbeam despre actori din linia întâi, din linia a doua de unde ar fi fost şi-a tratat colaboratorii cu cel mai mare respect. Am simţit că mă angajez cu tot sufletul, mintea cu toată energia, cu tot ce pot”, a dezvăluit actrița, potrivit Adevărul.

Maia Morgenstern, propunere pentru Jim Caviezel

Îndrăgita actriță trebuia să joace o scenă în limba engleză, însă i-a propus actorului Jim Caviezel, care l-a interpretat pe Iisus Hristos, să facă scena în limba aramaică.

„Hai să pornim amândoi de la 0. Limba aramaică nu o vorbim, hai să încercăm să construim scena de la 0. Ce știm, ce nu știm, ce ne înțelegem, cât de atenți suntem, care este adevărul, sinceritatea. Am pornit din același punct de spaimă, de teamă, repetaserăm cuvintele. Dar nu erau cuvintele pe care le folosim în fiecare zi, cum ne adaptăm, cum ne ascultăm”, i-a spus atunci Maia Morgenstern actorului.

Citește și: Maia Morgenstern, anunț îngrijorător pe rețelele de socializare: „Am trecut printr-o spaimă cumplită”

Citește și: Maia Morgenstern, sfătuită să nu dea la Teatru: „ ‘Parcă te piepteni cu furca’, auzeam adesea, ca un refren de bun venit”

Au repetat și au mers cu propunerea către Mel Gibson, care a îmbrățișat ideea româncei.

Actrița, pedepsită pentru rolul „Fecioarei Maria”

Într-un interviu acordat pentru Puterea, Maia Morgenstern a dezvăluit că a fost „pedepsită” pentru că a acceptat să o interpreteze pe Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos. Aceasta spune că din cauza acestui rol nu și-a mai continuat cariera la Hollywood.

Citește și: EXCLUSIV. Maia Morgenstern, despre copiii ei: „Trăiesc cu niște cicatrici, cu niște răni nevindecate ale etapelor pierdute, dar nu aș face altfel”

„E normal pentru că am fost pedepsită. Mi s-a și spus lucrul ăsta. Mi s-a spus textual”, a precizat actrița.

„Nu, acest rol nu mi-a schimbat viața sau concepțiile. A fost o mare tragedie că n-am spus asta!”

„Nu, acest rol nu mi-a schimbat viața sau concepțiile. A fost o mare tragedie că n-am spus asta! De fapt, aici a fost problema, în ceea ce mă privește – pe lângă faptul că au fost discuții de genul: ‘O evreică a jucat în filmul ăsta!’, ca și cum a fi actor e pe religii -, problema a fost că eu nu mă aliniez, nu mă conformez, nu mă supun. M-au întrebat mulți ‘și acum, că ai jucat acest rol, cum ți-a schimbat destinul, concepția, religia?’.

‘În nici un fel’, am răspuns. ‘Cum poți să spui asta?’, au zis. Este un rol pe care l-am iubit, pe care l-am tratat cu toată seriozitatea, prin problematica pe care a pus-o, prin modul interesant, complex în care am fost invitată să mă achit de sarcinile profesionale”, a explicat actrița pentru sursa menționată anterior.

Filmul „Patimile lui Hristos” este considerat a fi unul dintre cele mai violente, dar și cele mai apreciate din istorie, care prezintă viața și patimile lui Iisus Hristos. Din distribuția peliculei au mai făcut parte Monica Bellucci, Rosalinda Celentano, Andrea Refuto și Luca Lionello.

În 2024 urmează să fie lansată partea a doua a filmului „Partimile lui Hristos”, tot cu Jim Caviezel în rolul Mântuitorului.

Vezi în Galeria FOTO de mai sus mai multe imagini cu Maia Morgenstern.

Sursă foto: Facebook, Captură video

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton