Cu ce afecțiune a fost diagnosticată Anca Serea

De Unica.ro, pe Ultimul update Miercuri, 09 martie 2022, 14:03

Anca Serea (41 ani) a fost diagnosticată cu o afecțiune de care suferă mai mult de un sfert din populația globului. Este vorba despre anemia feriprivă, care poate să apară atât la adulți, cât și la copii, la femeile gravide sau la bolnavii cronici și se manifestă prin lipsa fierului din sânge.

Anca Serea și-a dat seama că ceva nu este în regulă cu ea în vara anului 2021, când i s-a făcut rău și a ajuns la spital, în Bulgaria, în timp ce era în vacanță. „Medicii s-au speriat foarte tare, mi s-a spus că rezervele mele de fier din organism erau la zero. Nu mai respiram corect, nu mai aveam putere să fac nimic, nu mai vedeam bine, nu mai aveam poftă de mâncare”, a explicat vedeta.

La întoarcere în România, ea și-a făcut toate analizele recomandate și a început un tratament. După două săptămâni în care starea nu i se îmbunătățise, a fost nevoie să facă și o transfuzie. „Aveam momente în care oboseam foarte tare și aveam dificultăți în respirație”, a continuat vedeta.

Anca Serea

Din fericire, vedeta se simte mult mai bine în prezent, dar o dată la 6 luni își face toate analizele pentru a se asigura că starea ei de sănătate este una bună.

Citește și – Cum i-a spus Anna Lesko fiului ei că ea și tatăl lui s-au despărțit

Citește și – EXCLUSIV. Andreea Marinescu, despre începutul relației cu soțul ei, Adi Tiulescu: „Ne-am îndrăgostit repede”

Citește și – Cristina Spătar, din nou singură. „Nu mai am cu nimeni nimic”

Citește și – Oana Roman a avut COVID-19. „Am luat tratament încă din prima zi”

Ce spun medicii despre anemia feriprivă

Medicul de familie Daniela Baltă a oferit câteva informații importante despre anemia feriprivă.

„Înainte să apară ceea ce numim ANEMIE FERIPRIVĂ, apare în organism DEFICITUL DE FIER. Anemia feriprivă este momentul în care se manifestă deficitul de fier. Dacă nivelul fierului din organism ar fi monitorizat periodic , în cazul unei pierderi cronice de sânge, pacientul ar primi tratament și nu ar ajunge la anemie feriprivă.

Anemia feriprivă este de cele mai multe ori consecința pierderii mici și repetate de sânge, ceea ce face ca deficitul de fier și anemia să se instaleze treptat. Pierderea fierului are loc ințial la nivelul depozitelor (scade feritina), ulterior se constată scăderea saturației transferinei, pentru ca abia în final să apară anemia, respectiv scăderea nivelului hemoglobinei. Terapia cu fier va corecta inițial hemoglobina, ulterior crește saturația transferinei, pentru ca în final să se corecteze și feritina (depozitele de fier se refac ultimele).

În organismul unui adult există 4-5 g de fier – cam cât cântărește un cui. De aceea, în momentul în care pierdem o mică parte din această cantitate foarte mică încep să se apară simptome și semne ale deficitului de fier.

Există două mari segmente ale populației frecvent afectate de anemie sau deficit de fier: FEMEILE – o femeie din trei suferă de anemie. În cazul femeilor gravide, aproape 40% (aproape o femeie din două) au deficit de fier și segmentul copiilor până la vârsta preșcolară (5 – 6 ani), unde procentul este de asemenea de aproximativ 41% .

Principala cauză a deficitului de fier la femei o reprezintă pierderile menstruale. Pentru a vedea dacă avem sau nu deficit de fier, este nevoie de trei analize: hemoglobina, feritina serică și TSAT, adică saturația transferinei. Analizele pentru depistarea deficitului de fier (hemoglobina și feritina) se pot face gratuit cu trimitere de la medicul de familie. Se consideră anemie când valoarea hemoglobinei scade sub 11g/dL la copil și femia gravidă, sub 12 g/dL la femei, sub 13g/dL la bărbați.

Este important ca fierul să fie monitorizat din uter, plecând de la mamă. Un copil născut la termen, cu depozite normale de fier și alimentat natural în primele 4-6 luni și nu are nevoie de suplimentarea fierului. Copilul alimentat artificial va trebuie să primească preparate de lapte fortifiate, cu doze de fier supimentar. După 4-6 luni, o dată cu diversificarea alimentației apare și necesitatea suplimentării cu fier a dietei. Așadar profilaxia anemiei feriprive trebuie începută de la gravidă, sugar și copilul mic.

Cele mai frecvente simptome ale anemiei feriprive sunt: oboseala, slăbiciuna, amețeala, durerile de cap, dificultatea de concentrare, palpitațiile, întreruperea temporară a văzului și auzului, dificultatea la respirație, incapacitatea de concentrare, paloarea pielii, căderea parului”.

Interviul integral cu doamna doctor Daniela Baltă și Anca Serea poate fi urmărit aici.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!