Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
Antena 1 a anunțat oficial numele primelor trei ispite feminine de la „Insula Iubirii”, sezonul 9. Andreea, Amelia și Teodora sunt tinerele care sunt pregătite să intre în liniștea insulelor din Thailanda pentru a testa relațiile cuplurilor care vor să vadă cât de puternică este, de fapt, relația lor.
Cine sunt primele trei ispite feminine de la „Insula Iubirii”, sezonul 9
Vara. Soarele arde mai puternic decât în orice alt moment al anului. Serile cu prietenii mai dese decât în orice anotimp. Și Insula Iubirii… mai fierbinte ca niciodată! Sezonul 9 începe pe 21 iulie, la Antena 1 și pe AntenaPLAY! Iar curiozitatea este la cel mai înalt nivel. În ultimele zile, cei de acasă au avut ocazia să descopere ispitele masculine, însă de acum atenția se mută – este vremea ca cele feminine să fie prezentate oficial.
Andreea Crăciun este cea care deschide lista sezonului 9. Are 25 de ani, este instructor de fitness și o mămică fericită, care îmbină viața alături de cea mică cu experiențele care o scot din zona de confort. Spune despre ea că are ”sex appeal , atitudine și inteligență”, însă mai adaugă și că și-ar dori ca cei de acasă să știe că este o ”femeie care știe ce vrea, cu un suflet bun și sensibil”.
Amelia
O simpatică cântăreață, pe numele ei, Amelia, are 26 de ani și este în zodia rac! Deși foarte dornică să-și dezvolte cariera artistică, ispita știe ce-și dorește în viață și muncește pentru a obține totul. Îi plac oamenii și simte că îi atrage aproape de ea, cu ușurință! ”Dacă ar fi să mă descriu, aș spune că sunt carismatică, iubibilă și naturală”, mărturistește ea.
Din Marea Britanie, unde este stabilită de peste 12 ani, vine Teodora Racoș, de 36 ani, specialistă în estetică medicală facială. Simte că privirea și atitudinea o fac să fie specială și să capteze interesul celor care se află în preajma ei. ”Îmi place să-i fac pe cei din jur să se simtă bine în prezența mea. Bunătatea este, din păcate, subapreciată în ziua de azi, iar eu îmi doresc să fiu un exemplu pozitiv”, declară Teo.
Cele trei ispite feminine sunt pregătite să le ofere toată atenția lor bărbaților din cupluri, pentru a-i ajuta să trăiască la cea mai mare intensitate testul suprem al relațiilor!
Din 21 iulie, fenomenul Insula Iubirii revine la Antena 1! Cinci cupluri decise să trăiască experiența vieții lor vor avea parte de cel mai important test al relației lor.
„În fiecare an, înainte de premiera primului episod, atât prietenii, cât și cei din social media au o singură întrebare pentru mine: când se lansează Insula?! Niciodată nu mi-e ușor să țin acest secret și mă bucur când vine clipa în care le putem dezvălui! Acum, în sfârșit, putem vorbi despre data lansării sezonului 9 și sunt extrem de încântat. Vă garantez că serile voastre vor deveni, încă o dată, oportunitatea perfectă pentru a vă strânge cu apropiații și a petrece vreme în fața televizoarelor”, a declarat Radu Vâlcan, prezentatorul formatului fenomen.