Adriana Trandafir a împlinit 65 de ani pe 26 aprilie. Actrița și-a reamintit câteva povești emoționante din viața sa, pe care le-a împărtășit, recent, publicului.
Se pare că Adriana Trandafir a avut un șoc când a aflat că a fost înfiată de o soră de-a mamei sale. Actrița a aflat acest lucru la vârsta de 50 de ani.
„După foarte multă vreme am aflat că eram înfiată. Pentru mine a fost un mare șoc, pentru că nu mi-am imaginat lucrul ăsta. Să afli, după o viață de om, că mai ai trei frați. Și am avut senzația, la început, că am fost mințită. Poate că și nespunerea adevărului este, într-un fel, o minciună. Mi-o amintesc pe mama biologică, pentru că am cunoscut-o. Știam că mă iubește, dar nu știam de ce mă iubește atât de mult, dintre toate femeile alea. Acum mă gândesc cu drag la amândouă. Poate că am fost fericită că le-am avut pe amândouă”, a povestit Adriana Trandafir, într-un interviu pentru Antena 3.
„Povestea este că am fost născută de mama mea naturală și sora ei m-a înfiat. Dar eu n-am știut lucrul ăsta. Și verișorii mei – doi – erau, de fapt, frații mei. Când m-a sunat fratele meu, aveam vreo 50 de ani, mă pregăteam să ies în oraș. Familia Trandafir? Adriana? Surioară, sunt fratele tău. Mișu, de la Maramureș„, a adăugat actrița.