Actrița Cătălina Grama, cu fiica la spital după sărbătorile de Paște. „Ni s-a părut ca a durat o eternitate”

De Unica.ro, pe

După sărbătorile de Paște, Cătălina Grama (41 de ani), cunoscută publicului larg drept Jojo, s-a internat cu fiica în spital. Actrița este mama a doi copii, un fiu, Achim Ioan (9 ani), din primul mariaj, și o fiică, Zora (5 ani), din actuala relație cu actorul Paul Ipate (37 de ani).

Înainte de Paște, fiul actriței a făcut enterocolită. „Deși s-a simțit rău mititelul, a depășit episodul destul de bine și nu a necesitat internare”, a scris Jojo pe Instagram.

Actrița Cătălina Grama, cu fiica la spital după sărbătorile de Paște. „Ni s-a părut ca a durat o eternitate”

„La câteva zile după, Zora a luat și ea virusul și s-a deshidratat destul de tare. Așa că am ajuns cu ea la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Grigore Alexandrescu”. După două nopți și două zile petrecute acolo, Zora și-a revenit și sunt recunoscătoare pentru asta”, a completat actrița.

Actrița Cătălina Grama, cu fiica la spital după sărbătorile de Paște. „Ni s-a părut ca a durat o eternitate”

„Am vrut să scriu aceste rânduri pentru că de obicei se scriu lucruri negative despre spitalele de stat din țară, însă de această dată a fost o experiență pentru care vreau să mulțumesc. Le mulțumesc doctorilor de la „Grigore Alexandrescu” pentru promptitudine, profesionalism și empatie (nu m-a recunoscut nimeni, am mers nemachiată și ruptă de oboseală și am fost tratată ca orice altă mămică). Mulțumesc din tot sufletul meu, așadar, medicilor, doamnelor asistente și îngrijitoare, începând cu cei de la triaj și continuând cu toți ceilalți pentru calm, prezență, profesionalism și pentru capacitatea de a comunica impecabil, printr-un limbaj adecvat și jucăuș, cu copilul meu de 5 ani, care a trăit experiența spitalizării pentru prima oară”, a mai precizat.

Articolul continuă după recomandări

Citește și:

Ce dietă a ținut Jojo în carantină pentru a-și menține silueta

Jojo și-a tatuat o fotografie cu ea și cu Paul Ipate pe braț

Cu ce probleme de sănătate se confruntă actrița Jojo?

Jojo, mărturisire tulburătoare: „Am avut un edem cerebral”

„Ne-am simțit în siguranță, bine îngrijite, protejate, permanent informate și azi (n.red.: 1 mai 2022) am ajuns cu bine acasă. (…) Sunt recunoscătoare Domnului că a făcut în așa fel încât ne-am întors azi acasă. 🙏🏻 Mă bucur și sunt mândră că avem în țara noastră și oameni pregătiți și profund calificați pentru meseriile lor. Nu m-a pus nimeni să scriu aceste rânduri. O fac pentru că sunt profund mișcată și impresionată de răbdarea și căldura de care am fost înconjurate”, a adăugat.

„Atenție mare la enterocolită, erau multe cazuri și atât Achim, cât și Zora au vaccinul făcut pentru Rotavirus. După această experiență îngrijorătoare, care ni s-a părut ca a durat o eternitate, ne-am dat seama că tot sănătatea este cea mai importantă! Vă îmbrățișăm! ❤️”, a încheiat.

Jojo formează din august 2014 un cuplu cu actorul Paul Ipate. Deși anul acesta vor aniversa 8 ani de relație, perechea nu-și dorește să se căsătorească.

„Nu suntem căsătoriți cu acte. Suntem căsătoriți cu sufletul. Când iubești, contează cel mai mult iubirea. Atât. Eu nu îl iubesc pe Paul pentru numele lui. Nici el pentru numele meu. Ne iubim pur și simplu”, spunea Jojo în 2020.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!