Terapia infertilității. Cifre îmbucurătoare la Sovata

Un studiu recent realizat de Asociația de Reproducere Umană din România arată că  trei din zece cupluri care-și doresc un copil nu au reușit să obțină o sarcină, dar, cu toate acestea, doar 38% dintre cei care se confruntă cu această problemă au apelat la un specialist pentru terapia infertilității.

În pregătirea tratamentelor complexe de reproducere umană asistată, medicii recomandă pregătirea organismului prin renunțarea la fumat, mai mult sport și mai puțin stres, o atenție crescută la alimentație și efectuarea unor proceduri balneare care pot ajuta la obținerea mult doritei sarcini. Asemenea proceduri pentru terapia infertilității se efectuează de aproape o sută de ani în stațiunea Sovata, din județul Mureș, iar rezultatele obținute sunt îmbucurătoare: 18,5% rată de succes în obținerea și menținerea sarcinii în cadrul bazei de tratament Danubius-Sovata.

Iată cum explică acest lucru dr George Ștefan Vasilescu, medic primar obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în tratamentul infertilității cuplului.

 Care sunt cele mai frecvente cauze de infertilitate feminină?

Cauzele feminine ale infertilității sunt multiple și prezintă un spectru larg de manifestare, diferit de la o persoana la alta. Totuși, statistic, putem enumera cele mai frecvente cauze de infertilitate feminină: inflamațiile pelvine cronice, deseori fără simptome clinice, neglijate sau tratate incomplet; obstrucții complete sau incomplete ale trompelor uterine, secundare de cele mai multe ori fenomenelor inflamatorii din sfera pelvină; tulburări endocrine, de obicei minore, dar care influențează procesul ovulației. Aici poate fi menționată creșterea hormonului de stimulare tiroidiană (TSH) și/sau a prolactinei, care pot influența apariția și calitatea ovulațiilor; factorii de mediu – stresul, prin creșterea hormonilor specifici și care pot influența ovulațiile; oboseala; poluarea chimică și electromagnetică (laptopuri, televizoare, smartphone etc). Expunerea la noxe și substanțe chimice pe perioade îndelungate poate afecta fertilitatea.

În ce măsură este fertilitatea influențată de stilul de viață? Care sunt marii “dușmani”?

Stilul de viață își poate pune amprenta serios asupra procesului concpției. Totuși sensibilitatea organismului la factorii nocivi din mediu este diferită, impactul fiind astfel și el diferit. Poluarea atmosferică este un dușman de temut pentru sănătate în general, dar și pentru fertilitate în particular. Aici mă refer desigur și la fumatori, activi sau pasivi. Un alt gen de poluare care poate influența fertilitatea este cea electromagnetică (telefoane, televizoare, routere wi-fi) dar și poluarea chimică (cartușe de imprimantă, vopsele de păr, detergenți, parfumuri). Alimentația este un alt factor: supraponderalitatea, dar și greutatea sub limită influențează negativ ovulațiile, deci fertilitatea.

Stilul de viață modern implică suprasolicitarea organismului. Acest fapt nu este benefic pentru fertilitate, hormonii de stres interferând cu cei implicați în obținerea și menținerea sarcinii.

 Ce tratamente există pentru fertilitate, alopate și alternative?

Din fericire, infertilitatea beneficiază de numeroase categorii de tratamente care pot fi personalizate la fiecare caz în parte. Cel mai important tratament este cel cauzal (tratamentul cauzei infertilitățtii, daca el a fost stabilit). De exemplu, dacă se constată că infertilitatea este produsă de o problemă a trompelor uterine, se va încerca remedierea acelei probleme. De asemenea, dacă tulburarea endocrină stă la baza infertilității, se va trata acea problemă. Mai dificil de evaluat terapeutic sunt cazurile de infertilitate așa-zis de cauză necunoscută (în realitate există cel puțin o cauză, dar care nu poate fi pusă în evidență). Există câteva categorii de tratamente alopate care, de regulă, se parcurg într-o anumită ordine (această ordine terapeutică, în schimb, poate fi adaptată specificului fiecărui caz în parte). Așadar, cea mai simplă metodă alopată este reprezentată de stimularea ovariană controlată (pastile sau injecții), cu încercarea de obținere a sarcinii acasă. Dacă acest lucru nu este posibil sau dacă nu se obține sarcina, următorul pas este inseminarea intrauterină de spermă, cu condiția ca trompele să fie permeabile, răspunsul ovarian la stimulare să fie bun, iar sperma să nu aibă deficiențe mari. În caz că nici această metodă nu da rezultate (se recomandă maximum cinci inseminări, după care metoda trebuie abandonată), se poate apela la fertilizarea in vitro.

Terapia infertilității se face și cu tratamente balneare, acupunctură sau apifitoterapie

Metodele alternative, nonalopate, se adresează cauzelor ușoare de infertilitate și sunt reprezentate de tratamente balneare, acupunctură, homeopatie, apifitoterapie. Eficiența acestor metode naturale este în schimb înzecită dacă se practică ca pregătire pentru o metodă de reproducere umană asistată (de exemplu, FIV – fertilizare in vitro). Tratamentul balnear,  asociat cu acupunctură și fitoterapie (ordinea contează mai putin), cu una-trei luni înainte de FIV, poate crește șansele metodei alopate cu aproximativ 10 procente.

Sovata se află în fruntea listei stațiunilor balneare unde se tratează afecțiunile ginecologice. De ce se întâmplă acest lucru?

La Sovata se fac tratamente pentru fertilitate încă din anul 1910. Timpul a permis efectuarea unor studii observaționale pe un număr impresionant de persoane care au venit la tratament. Calitatea nămolului extras din apa Lacului Ursu (sapropelic peloidogen), apa sărată din același lac, precum și alte terapii fizice asociate măresc șansa de a obține o sarcină. În afară de problemele de infertilitate, la Sovata se mai tratează inflamațiile și infecțiile cronice ale aparatului genital feminine, precum și simptomele menopauzei.

Ce tratamente sunt disponibile? Care sunt mecanismele de acțiune?

Baza tratamentului este reprezentată de tamponul cu nămol. Are un efect antiinflamator pe sfera genital, așa cum are același efect și asupra încheieturilor (reumatism, artroze). Ținând cont de faptul că inflamațiile pelvine reprezintă o cauză frecventă de infertilitate, tratamentul este bine-venit. Pregătind astfel zona genitală prin scăderea inflamației, șansele de obținere a unei sarcini sunt mai mari, atât pe cale naturală, cât și prin inseminare/FIV. Apa sărată este un antiseptic foarte bun pentru zona intimă vaginală. Efecte cumulative terapeutice se obțin dacă la tratamentul balnear se asociază acupunctura și fitoterapia.

 Cui se recomandă ele? Există contraindicații?

Terapiile naturale pentru fertilitate se adresează persoanelor care doresc tratamente blânde, fără efecte secundare, și se încadrează la acestea ca tratamente unice (cazuri simple, ușoare). De asemenea, aceste terapii sunt recomandate ca etapă pregătitoare pentru inseminare/FIV, șansele de reușită crescând cu aproximativ 10 procente la fiecare caz. Contraindicatiile sunt reprezentate de boli maligne în evoluție și în perioada celor cinci ani de supraveghere post tratament, boli endocrine grave, dezechilibre metabolice severe, chisturi oavariene mari, fibroame voluminoase.

 Există statistici legate de eficacitatea tratamentelor?

Statisticile au fost efectuate pe baza studiilor observaționale a căror documentare a provenit din relatările pacientelor referitoare la apariția unei sarcini. Rata medie de succes în ultimii cinci ani, pe baza statisticilor existente, a fost de aproximativ 25%, aici intrând cazurile la care s-a obținut o sarcină numai cu acest tip de tratamente, precum și cazurile care au avut și alte tipuri de terapii. Statistica este însă incompletă, multe paciente necomunicând apariția sarcinii la Centrul balnear.

Povestiți-ne o întâmplare legată de pacientele dvs. cu infertilitate care v-a emoționat în mod special.

O să vă spun două cazuri sugestive pentru eficiența terapiilor neconvenționale în sfera infertilității. Primul se referă la un cuplu cu multe încercări de a obține o sarcină prin metode de reproducere umană asistată care s-a prezentat pentru terapii balneare pregătitoare pentru un nou FIV. Ajunsă la momentul începerii stimulării ovariene pentru FIV, la un test de sânge s-a constatat prezența unei sarcini apărute în mod natural (după terapia balneară – n.r.). Acest lucru se petrecea în decembrie 2013. Actualmente, cuplul are doi copii frumoși, obținuți pe cale naturală.

Citește și Lacul Ursu se redeschide pentru sezonul de vară 2018

Al doilea caz este cel al unui cuplu care încercase de câteva ori să obțină o sarcină prin FIV. Le-am propus un tratament pregătitor pentru o nouă încercare: terapie balneară, acupunctură, fitoterapie. După trei luni de tratament complementar, cuplul obține o sarcină prin FIV, apoi, după doi ani, tot după aceeași pregătire, încă o sarcină în urma embriotransferului cu embrioni înghețați. Acum cuplul este în pregătire pentru al treilea copil! Ceea ce vreau să spun este faptul că importanța acestor terapii naturale nu trebuie neglijată, ele putând fi benefice într-un număr  mare de cazuri.

Ce sfaturi i-ați da unei femei de 30 de ani care încearcă să rămână însărcinată?

Să-și ia toate măsurile de precauție ca să dea naștere unui copil sănătos. Un copil sănătos provine dintr-un ovul sănătos și un spermatozoid sănătos. Acești doi gameți (ovulul și spermatozoidul) sănătoși provin dintr-un corp sănătos (parteneră, respectiv partener). Iar pentru a avea un corp sănătos, trebuie ca alimentația să fie echilibrată, odihna să fie prezentă cu un număr de opt ore dormite pe noapte, micul dejun să nu fie sărit. Fără tutun și cu un consum mic (sau deloc) de cafea sau alte excitante ale sistemului nervos central. Fără televizor și ceas deșteptător electronic (telefon) în dormitor. Fără cuptor cu microunde. Contactul cu detegenții numai cu mănuși. Fără vopsea de păr pe perioada planificării concepției. În rest, analize uzuale anuale, vizită la medicul de familie și la cel responsabil de apariția unei sarcini. Tratamentele – numai la recomandarea specialistului. Și, la final, iubire, înțelegere, respect, credință și încredere. Cam astea ar fi “ingredientele” unei sarcini sănătoase și ale unui copil minunat.

S-ar putea să te intereseze și:

Dr. Anca Coricovac, femeia care creează viață prin fertilizare in vitro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe unica.ro
Jurnalul.ro
Observator.tv
Eva.ro
Loading...
Recomandari
Evz.ro
Glamour
Elle
Sfatul Medicului
Viva.ro
Mai multe din Sănătate
Vă recomandăm: