Un bărbat din Indonezia în vârstă de 26 de ani a descoperit că soția lui este de fapt, bărbat, la douăsprezece zile de la nuntă. Tânărul, numit AK, și-a întâlnit viitoarea soție pe Instagram în 2023. După o relație online care a durat un an, cei doi s-au văzut în persoană și au decis să se căsătorească.
Un bărbat a descoperit că soția lui nu e femeie, la 12 zile de la nuntă
AK și Adinda Kanza (26 ani) s-au cunoscut pe Instagram anul trecut. Cei doi au avut o relație online timp de un an, iar apoi s-au cunoscut și în viața reală. Pe timpul întâlnirilor lor, Adinda purta un niqab tradițional musulman care îi acoperea toată fața – pe care AK l-a văzut ca pe un semn pentru devotamentul ei față de islam.
Cuplul a decis să se căsătorească și a optat pentru o mică ceremonie la casa lui AK după ce Adinda i-a spus că nu mai are familie.
AK a devenit suspicios față de noua lui soție la scurt timp după nunta care a avut loc pe 12 aprilie întrucât ea a evitat intimitatea spunându-i că este la menstruație și se simte rău, potrivit South China Morning Post.
Tânărul indonezian a spus că Adinda a refuzat să vorbească cu familia sa și a continuat să-și poarte niqabul acasă, așa că a găsit fosta ei adresă și a fost surprins să-i găsească părinții în viață și sănătoși.
Care erau intențiile „miresei”
Aceștia au dezvăluit că soția lui AK era, de fapt, un bărbat, identificat ca ESH, care a devenit travesti în anul 2020. De asemenea, ei au spus că nu știau că fiul lor este într-o relație și cu atât mai mult că s-a căsătorit.
Potrivit Poliției, Adinda s-a comportat ca o femeie și a avut voce feminină, adăugând: „Dacă te uiți la fotografiile de la nunta lor, Adinda arată exact ca o femeie. De asemenea, are o voce și un ton blând, așa că nu a existat nicio suspiciune că nu ar fi femeie”.
ESH a fost arestat acum de poliție și a mărturisit că a vrut să se căsătorească cu AK pentru a fura bunurile familiei acestuia. Acum, bărbatul se confruntă cu acuzații de fraudă și ar putea fi condamnat la 4 ani de închisoare.
Poliția a sugerat că lui ASH îi plăcea să pretindă că este femeie, în timp ce se întâlnea cu mai mulți bărbați.