S-ar putea scurta perioada de izolare pentru bolnavii de COVID-19

.

Adriana Pistol, secretar de stat din ministerul Sănătății, a spus pentru Digi24 că perioada de izolare pentru bolnavii de COVID-19 s-ar putea scurta. Atât persoanele vaccinate, cât și cele nevaccinate ar putea să stea mai puțin în carantină.

Într-o discuție despre situația cadrelor medicale, secretarul de stat din ministerul Sănătății Adriana Pistol a afirmat că atât personalul medical, cât și oamenii de rând ar putea sta în izolare mai puțin. Cei vaccinați sau cei care au trecut prin boală ar urma să stea doar 7 zile în carantină, iar cei nevaccinați 10 zile.

Deocamdată, noi gândim 7 zile pentru personalul vaccinat și fost bolnav. (…) Nu numai cadre medicale, oricine din populație este vaccinat sau a fost bolnav în ultimele 180 de zile, a declarat Adriana Pistol, potrivit digi24.ro.

Două persoane infectate cu Omicron sunt la ATI. Pacienții erau vaccinați

Aceasta a mai menționat și faptul că dintre cele 183 de persoane confirmate cu Omicron în România, 30 sunt în spital. Doi dintre pacienți se află în secția ATI. Aceștia erau vaccinați, dar suferă de boli cronice grave.

Citește și: Optimism în noul an despre evoluția pandemiei de COVID-19: „Ziua în care virusul va deveni endemic”

Cu ce simptome se confruntă persoanele infectate cu varianta Omicron

Restricții în valul 5 al pandemiei de COVID-19: Nu mai sunt permise măștile textile

Medicul Cristian Oancea: ”După acest val, SARS-CoV-2 o să devină ca o simplă viroză”

Din cazurile pe care le cunoaștem – 183 cazuri secvențiate – 30 dintre acestea sunt spitalizate și două sunt chiar în ATI, fiind vorba de 2 persoane cu boli cronice importante, a spus Adriana Pistol, șefa INSP.

Sursă foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton