Elena Udrea, din nou în fața magistraților. Se judecă recursul DNA la decizia Judecătoriei Ploiești

.

Elena Udrea a ajuns din nou în fața judecătorilor, joi dimineață, după ce procurorii DNA au făcut recurs la decizia magistraților Judecătoriei Ploiești privind eliberarea condiționată a fostului ministru al Turismului. După ce ambele părți și-au susținut pledoariile, instanța a rămas în pronunțare.

Elena Udrea, în fața judecătorilor

Elena Udrea s-a prezentat din nou în fața judecătorilor joi dimineață, 17 iulie, după ce procurorii DNA au făcut recurs la decizia Judecătoriei Ploiești privind eliberarea condiționată a acesteia.

Fostul ministru și-a susținut cauza în fața magistraților, vorbind despre munca pe care a depus-o în spatele gratiilor și ce activități a avut: încercat să-și ajute colegele de celulă, a înființat cluburi de lectură și și-a învățat colegele să citească și să scrie, dar și să coasă, potrivit Digi24.

Pe de altă parte, reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție a susținut că Elena Udrea trebuie să mai rămână o perioadă în spatele gratiilor. Ea a executat efectiv abia 3 ani din pedeapsa totală primită în dosarul Gala Bute.

Procurorul este de părere că Udrea nu a dat dovezi că s-a reabilitat în perioada petrecută în detenție, că a înțeles că a încălcat legea sau că își regretă faptele.

Citește și: Care sunt motivele pentru care Elena Udrea ar trebui să iasă din închisoare. Ce a luat în calcul instanţa

Citește și: Adrian Alexandrov, primele declarații după ce judecătorii au decis ca Elena Udrea să fie eliberată: „În sfârșit va putea să-și strângă copilul în brațe” / Exclusiv

Pledoaria avocatului fostului ministru

Avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, a afirmat în fața judecătorului că procurorul de ședință confundă regretul exprimat public cu privire la o faptă pentru care o persoană a fost condamnată cu reabilitarea în perioada detenției.

Citește și: Călin Georgescu, atac la Guvernul Bolojan: „Manifestă un dispreț nemăsurat față de viața umană”

Citește și: Ilinca Simion, revoltată de impozitarea sprijinului pentru mame. „Să vă fie rușine! O nouă lovitură!” Ce i-a transmis Guvernului Bolojan

Mai mult, acesta a dat câteva exemple ale unor foști politicieni condamnați care au beneficiat, în trecut, de eliberare condiționată, precum Adrian Năstase și Liviu Dragnea, care nu au admis niciodată public că au încălcat legea.

Ambele părți și-au susținut pledoariile, iar acum magistrații au rămas în pronunțare. Astfel, Elena Udrea ar putea afla astăzi sau la o dată ulterioară dacă va fi sau nu eliberată din închisoare.

Fiica Elenei Udrea, invocată în timpul procesului

Fiica Elenei Udrea, Eva Maria, a fost invocată de avocatul acesteia în timpul procesului, explicând că micuța are nevoie de mama ei și ea este singura care poate să contribuie la reintegrarea fostului ministru.

„Singura persoană care poate să contribuie și la reintegrare, și la reeducare este micuța Eva pentru doamna Udrea. Sunt convins că are cea mai mare influența asupra dumneaei. Micuța Eva și-a vizitat mama în penitenciar de peste 150 de ori în această perioadă, încât putem spune într-un anume fel că și-a petrecut copilăria în penitenciar. Este timpul ca judecătorii să pună capăt acestei suferințe a copilului”, a declarat avocatul Elenei Udrea, potrivit Europa FM.

Sursă foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton