Crima din Timiș a șocat o țară întreagă. Un băiat de 15 ani din Timiș a fost ucis de doi băieți de aceeași vârstă. Între timp, cei doi agresori au fost reținuți, iar un al treilea suspect, în vârstă de 13 ani, este liber. Acum, apar detalii șocante din raportul medico-legal. De ce ar fi murit adolescentul, de fapt.
Detalii din raportul medico-legal al adolescentului de 15 ani din Timiș
Doi băieți de 15 ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați că sunt actorii crimei de groază din Timiș. Aceștia au depus prin avocați o contestație împotriva măsurii, care se va judeca mân zilele următoare.
Conform unor surse din anchetă, citate de ȘtirileProTv, moartea elevului de 15 ani a fost provocată de mai multe lovituri de toporișcă în zona capului, iar rănile provocate de cuțit au fost superficiale.
Al treilea suspect, în vârstă de 13 ani, a fost dus după audieri la clinica de neuropsihiatrie infantilă, fiind foarte agitat. Deși medicii au decis internarea băiatului, mama acestuia a decis să fie externat pe semnătura ei.
Minorul de 13 ani suspectat că a participat la crimă este liber și scapă de răspunderea penală, pentru că are sub 14 ani.
„În fapt, s-a reţinut că în seara de 19 ianuarie, primul suspect minor, împreună cu un alt minor de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile şi aşteptând momentul oportun, au ucis băiatul de 15 ani, prin lovirea acestuia în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit, în timp ce se aflau la un imobil din Cenei.
Ulterior uciderii victimei, la locul săvârşirii faptei s-a deplasat şi cel de-al doilea suspect. Toţi cei trei minori au acţionat conjugat şi au profanat cadavrul victimei prin faptul că l-au incendiat şi apoi l-au îngropat în spatele grădinii. Cel de-al doilea suspect i-a ajutat în mod activ pe primii doi să scape de cadavru, precum şi să şteargă urmele infracţiunii”, arată comunicatul Parchetului.
Oamenii vor schimbarea legii
Crima șocantă din Timiș a înfuriat întreagă societate și oamenii simt o reală revoltă. Așa a apărut o petiție online de schimbare a codului penal în cazul săvârșirii infracțiunii de omor comis cu discernământ de către un minor.
Oamenii cer să fie pedepsiți și minorii sub 14 ani care comit o crimă și sunt conștienți de ceea ce fac. Petiția a strâns aproape 7000 de semnături.
Între timp, trupul victimei a fost depus la capela din satul Cenei, iar oamenii vin astăzi să își ia rămas bun de la adolescentul de 15 ani.
Acesta va fi înmormântat mâine, 24 ianuarie.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.