Ce se va întâmpla cu plata pensiilor în următoarea perioadă. Ministrul Finanțelor a făcut anunțul

De Raluca Vițu pe

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a dat asigurări românilor că nu va exista nicio problemă cu plata pensiilor, așa cum sunt ele astăzi, a salariilor și a șomajului tehnic. Cu toate acestea, în condițiile adâncirii crizei economice aduse de coronavirus, mărirea pensiilor din septembrie va fi o decizie politică, pe care o va lua Guvernul, a spus șeful Finanțelor.

„Ce trebuie să știe toți românii este că nu va exista nicio problemă cu plata pensiilor așa cum sunt astăzi, a salariilor, pensiilor, șomaj tehnic etc., deci ce avem în plată lunar plătim la timp, chiar luna trecută s-au făcut plăți în avans, ne-au creat câteva probleme de finanțare, dar vom plăti la timp tot ce este de plătit. Până atunci, o să vedem care este decizia politică”, a declarat Florin Cîțu, potrivit digi24.ro.

Citeşte şi: Casa de Pensii are aplicaţie online. Află când vei ieși la pensie!

Ministrul a mai spus că încă nu s-a discutat dacă măsura măririi pensiilor va fi menținută sau nu, însă va fi, cu siguranță, o decizie politică.

„Această discuție nu am avut-o, nu este o decizie luată, mergem înainte cu ce avem în buget. Este o decizie politică pe care trebuie să o ia Guvernul României. Dar, în acest moment, acel capitol de cheluieli are alocate sumele respective. Bineînțeles, asta duce la deficit, care trebuie finanțat și îl vom finanța până atunci”, a adăugat Cîțu.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro