Cum arată formularele obligatorii necesare deplasării în afara domicilului

De Raluca Vițu pe

Sâmbătă seară au fost adoptate o serie de măsuri cu privire la restricţiile de circulaţie a cetățenilor, în contextul pandemiei de coronavirus, ce fac referire şi la prezentarea unei adeverinţe permanente necesare atunci când este nevoie de părăsirea domiciliul spre locul său de muncă.

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat sâmbătă seară că circulaţia persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei să se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19. În plus, trebuie evitată formarea oricărui grup de persoane (mai mult de 3 persoane care nu locuiesc împreună).

Citeşte şi: Ce ne facem cu ei? Un român care știa că e infectat cu coronavirus s-a întors cu avionul din Spania

Astfel, autoritățile recomandă ca circulaţia persoanelor în afara domiciliului să se efectueze numai în situațiile următoare:

  •  în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale, atunci când activitatea profesională este esenţială şi nu poate fi amânată sau desfăşurată de la distanţă;
  •  pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
  • pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  • din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
  • deplasări scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor şi nevoile animalelor de companie/domestice.

Persoanele care se deplasează în intervalul orar 22.00-06.00, strict în interes profesional, sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declarație pe propria răspundere și o adeverință permanentă. Cei care de deplasează din alte motive, nu profesional, trebuie să prezinte autorităților doar declarația. Iată cum arată cele două formulare necesare deplasării:

Cum arată formularele obligatorii necesare deplasării în afara domicilului Cum arată formularele obligatorii necesare deplasării în afara domicilului

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro