Selena Gomez refuză colaborarea cu Maluma. Care este motivul deciziei

De Mădălina Manole pe 24 iulie 2018
Cu toate că fanii Selenei Gomez s-au arătat încântați de o colaborare cu artistul momentului, Maluma, iată că aceasta nu numai că nu s-a concretizat, dar nici nu are șanse pe viitor, iar cea care nu dorește această alăturare de imagine este întocmai Selena Gomez.

În urmă cu câteva luni, Selena Gomez și Maluma au început să se urmărească pe Instagram, moment în care zvonurile despre o posibilă colaborare între cei doi au apărut. Invitat într-o emisiune televizată, Maluma i-a făcut Selenei propunerea în direct, prin intermediul camerelor de filmat: “Selena, ce faci? Mi-ar plăcea să facem o melodie împreună. Te admir mult. Dumnezeu să te binecuvânteze!” – i-a transmis Maluma.

Ulterior, Maluma a declarat că au existat niște discuții în acest sens, însă nu s-a concretizat nimic din cauza programului său foarte încărcat. Pe de altă parte, Selena Gomez, o feministă convinsă, a declarat: “Mi-ar plăcea să colaborăm, însă nu știu… Pentru mine femeile sunt foarte importante, ceea ce vreau să zic este că trebuie să mă asigure că tratăm femeile cu respect. Atât voi declara despre acest subiect. Feminismul este prezent în viața mea și așa vreau să rămână.”

Conform apropiaților Selenei Gomez, artista a fost foarte deranjată de versurile melodiilor pe care le cântă Maluma și care, nu de puține ori, pun femeia într-o ipostază defavorizantă. De asemenea, Selena a făcut parte din categoria artiștilor care au criticat versurile celebrei melodii Cuatro Babys, melodie care a făcut furori în topurile muzicale, însă al cărei mesaj este extrem de îndrăzneț.

Maluma a colaborat până în acest moment cu artiști de renume internațional, amintindu-i pe Thalia, Shakira, Ricky Martin sau Marc Anthony, iar piesele s-au clasat pe locurile fruntașe în cele mai puternice topuri de profil. Conform paginii de Instagram a lui Maluma, artistul pregătește o colaborare muzicală de excepție în viitorul apropiat cu nimeni altul decât muzicianul Steve Aoki.

Citește și – Maluma, mesaj după concertul din România. Ce l-a impresionat pe artist

Citește și – Andreea Mantea nu a uitat prima iubire: “Îmi transpirau palmele când îl vedeam”

Sursă foto: Instagram

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"

Lidia Buble, dezvăluiri din copilărie: "Mi se părea ceva anormal să adorm fără să iau bătaie"