Cum faci timpul să lucreze în favoarea ta

De Libertatea pentru femei pe

Chinezii cunoșteau, încă din vechime, arta de a face totul la timpul lui, astfel încât să își menţină sau, după caz, să își recapete sănătatea. În prezent, cronoterapia a început să fie din ce în ce mai cunoscută și în ramurile medicinei naturiste, dar și în cea clasică.
Dr. Cristina Bălănescu, medic primar de medicină generală, cu competenţă în medicina complementară, ne-a explicat ce este cronoterapia: „Se cunoaște că funcţiile organelor urmează un anumit ritm și, în funcţie de acesta, se administrează tratamentele, se fac unele intervenţii chirurgicale. În plus, ne putem da seama, care va fi evoluţia anumitor afecţiuni sau a stării generale a pacientului, în perioada de după operaţie”.

Ritmul dezvoltării omului

„Omul are mai multe ritmuri interioare, de care ar fi bine să se ţină seama. În lumea modernă în care trăim, am început să uităm cât de legaţi suntem de natură și ar trebui să ne aducem aminte”, ne atenţionează dr. Bălănescu, adăugând că cele mai cunoscute bioritmuri umane sunt cele anuale. Se știe că există anumite perioade bine determinate în viaţa omului: de la naștere la o lună, de la o lună la trei ani etc., sfârșind cu
vârsta a treia. În funcţie de acestea, există un ritm de creștere, dezvoltare și apar anumite riscuri de îmbolnăvire.

Ritmul anotimpurilor

În ţara noastră, pentru că avem climă temperată, trecerea de la anotimpul cald la cel rece este una lentă. De aceea, corpul nostru nu este obișnuit cu schimbări bruște de temperatură. În alte zone ale lumii, unde nu sunt decât două anotimpuri, iar tranziţia de la cald la rece se face brusc, oamenii sunt obișnuiţi, iar organismul lor nu face un efort special de adaptare.
În zonele cu climă temperată, există o ciclicitate a anumitor afecţiuni în timpul anului.
De pildă, în perioadele umede și reci, apar, cu precădere, afecţiunile reumatismale; toamna și iarna, când este frig – cele bronhopulmonare; crizele de ulcer gastric sau duodenal sunt mai frecvente toamna și primăvara; vara, când este foarte cald, cardiacii sunt mai predispuși la crize. Este bine să știm care sunt afecţiunile la care suntem vulnerabili și să ne ferim de ele, cu precădere în perioadele care favorizează apariţia lor.
Și operaţiile care nu necesită intervenţia de urgenţă este bine să fie programate primăvara, toamna sau la început de iarnă, nu în perioada ianuarie-februarie, când este foarte frig sau vara, pe caniculă.

Ritmul dat de mişcarea lunii

Ne influenţează, cu precădere, pe noi, femeile. Nu este niciun secret pentru nimeni că ciclul menstrual are, de cele mai multe ori, 28 de zile. Medicina chineză respectă cu stricteţe ritmul lunar. De pildă, în acupunctură, nu se începe tratamentul în ultimele zile ale Lunii în creștere sau în perioada de Lună plină. Perioada optimă este atunci când Luna se află în descreștere sau atunci când este la începutul ciclului de creștere.
Și din acest punct de vedere, se pot face recomandări pentru alegerea datei unor operaţii, atunci când nu sunt urgente. Nu este bine ca intervenţiile chirurgicale să fie făcute în perioada de Lună plină. S-a observat că, dacă se produce un accident atunci, urmările sunt, de multe ori, mai grave ca în alte perioade, hemoragiile sunt mai puternice, apar mai multe complicaţii și riscul de infecţii este mai mare. Cel mai indicat ar fi să se aleagă chiar data lunii noi, pentru că atunci organismul este foarte echilibrat și se reface foarte repede.

Ritmul zi / noapte

Omul este influenţat mult și de succesiunea zi-noapte. Există, în creier, un centru de reglare a funcţiei somn – veghe, în funcţie de lumină sau de întuneric. Pe timp de noapte, se eliberează melatonina, hormonul care declanșează somnul. Între orele 22.00 și 2.00 are loc refacerea ţesuturilor. Chiar dacă vom dormi un număr suficient de ore în afara acestui interval, nu ne vom simţi odihniţi.

Ritmul orelor

Există și un ciclu zilnic, care a fost descris și în medicina tradiţională chineză. Se consideră că fiecare organ are câte două ore de funcţionare la capacitate maximă, de-a lungul unei zile. De pildă, dimineaţa, glandele funcţionează la capacitate maximă. De aceea, atunci se administrează mai bine tratamentul pentru problemele endocrine. Ficatul funcţionează cel mai bine după miezul nopţii. De aceea, medicamentele împotriva creșterii colesterolului se administrează, preferabil, la culcare, pentru că, până la 24.00, medicamentul ajunge la nivelul ficatului.
Orele cele mai bune pentru învăţat și activităţi intelectuale sunt dimineaţa, între orele 9.00 și 11.00, și după-amiază, între 15.00 și 17.00, aceasta fiind perioada de funcţionare optimă a părţii creierului care ţine de sinteză și de memorare.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi