Tratamente cu miere. Vezi ce boli poţi să tratezi!

De Lumea Femeilor, pe Ultimul update Luni, 23 septembrie 2019, 14:05

Tratamentele cu miere sunt printre cele mai bune tratamente naturiste. Miere de salcâm, de tei, de rozmarin – toată gama te îmbie, din borcane şi sticluţe, pe tarabe sau în rafturile magazinelor naturiste. Nu te uita, în primul rând, la culoare, consistenţă ori preţ. Alege cu gândul la problema de sănătate pe care o ai şi vrei să o tratezi.

Tratamentele cu miere duc boala cu zăhărelul

Pe lângă binecunoscutele calităţi nutritive, mierea are şi virtuţi terapeutice excepţionale:
● Face minuni în cazuri de tulburări digestive şi ulcere gastrice, în astenie (stări de obosealâ fizică, psihică sau intelectuală), anorexie (lipsa poftei de mâncare).
● Fortifică organismul: îl ajută să îşi revină după stări de slăbiciune, după carenţe grave şi în perioada de convalescenţă.
● Remediază afecţiuni ORL (laringite, tuse) şi probleme intestinale şi renale (prin efectul antibacterian şi antibiotic pe care îl are).
● Vindecă răni (minore), plăgi şi zone cu infecţie cutanată.
● Are efect laxativ (datorită unor enzime din compoziţia ei).
● Ajută la creşterea şi fortificarea scheletului şi combate afecţiunile respiratorii (prin conţinutul de săruri minerale -fier, fosfor, calciu – şi vitamine).
Mierea pentru fiecare tip de ten. Află care sortiment ţi se potriveşte

Alege mierea în funcţie de boala pe care vrei să o tratezi

În fiecare tip de miere se regăsesc virtuţile florilor dominante – cele pe care le-au preferat albinele când au plecat la cules de nectar. Când porneşti la achiziţionat de miere, alege-o, deci, în funcţie de prolemele pe care le ai de tratat.

Mierea, rezervor de energie

Copilul tău face sport intens? Sau poate chiar tu? Mierea este rezerva voastră de energie: cercetările au demonstrat că zaharurile simple pe care le conţine (glucoză şi levuloză) vă dinamizează urgent. Explicaţia stă în faptul că ele au fost deja digerate de către albine, aşa că pot fi asimilate direct în organismul uman.

SALCÂM
Calmant, revigorant, reglează activitatea intestinală (combate constipaţia).
PĂDUCEL
Antispastic, combate crampele şi con¬tracturile, ajută în afecţiuni cardiace.
TEI
Sedativ (favorizează somnul), calmează migrenele, durerile gastrice, spasmele. Ajută în afecţiuni cardiace şi ale aparatului circulator.
POLIFLORĂ
Obţinută din diferite flori (nici una dominantă), este considerată mierea completă. Stimulează pofta de mâncare, ajută digestia, ameliorează activitatea ficatului, a inimii şi creşte cantitatea de hemoglobină în sânge.
COLZA
Cardiopatie, probleme ale aparatului circulator.
CASTAN
Accelerează circulaţia sangvină, combate dizenteria.
EUCALIPT
Antiseptic (dezinfectant) general al căilor respiratorii şi al căilor urinare.
LAVANDĂ
Antiseptic ideal în cazul durerilor de gât sau în gripe; calmează tusea (convulsivă) şi astmul. Pansament gastric în cazuri de ulcer.
PORTOCAL
Sedativ, antispastic, tratează insomnia (cu efect maxim în cazul copiilor).
ROZMARIN
Sporeşte secreţia biliară, stimulează activitatea ficatului; calmează astmul şi problemele digestive, inclusiv ulcerele.

Află mai multe despre afecțiunile pe care le poți trata cu miere de albine

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!