Video: Mituri și adevăr despre bolile cu transmitere sexuală

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 18 martie 2022, 11:04

Știai că poți lua o boală cu transmitere sexuală, chiar dacă nu faci sex? Ruxandra Dumitrescu, asistent universitar, medic primar obstetrică-ginecologie (Fertilia Medical Center) îți spune adevărul despre bolile cu transmitere sexuală.
Între bolile cu transmitere sexuală, cele mai periculoase sunt infecția cu HIV sau HVC (Hepatită C), care se iau prin contact sexual direct, dacă apar fisuri mici pe penis sau vagin. Ele nu se transmit dacă este vorba despre un contact sexual cu prezervativ sau în cazul contactului perineal între cei doi parteneri.
Dintre bolile care transmit fără penetrare vaginală și fără un act sexual ”clasic” descris, infecția cu HPV (cu o incidență foarte mare în ultimii ani) apare și în zona perianală, dacă partenerul a fost infectat. Riscul de infecție este mai mare în caz de imunitate scăzută, în urma curelor de slăbire repetate, a unor tratamente cu antibiotice sau imunosupresive(pentru altă boală).
Bolile cu transmitere sexuală mai greu de recunoscut imediat, pentru că au simptome la distanță sunt herpesul viral, care apare ca o veziculă de lichid pe vulvă sau vagin, mai frecvent în preajma menstuației, o dată sau de două ori pe an, sau  zona zoster, care este generată de același virus, care se manifestă pe mucoasă ca herpes și pe tegument ca zona zoster.
Alte tipuri de infecții care se iau prin contact sexual și nu dau simptome evidente sunt cele cu Chlamydia, Mycoplasma și Ureaplasma, care pot modifica puțin doar secreția vaginală. Dacă secreția este mai abundentă, ca un albuș de ou, chiar dacă nu se asociază cu usturime sau mâncărimi, acesta poate fi un indiciu de infecție, care în timp poate să ducă la obstrucția trompelor uterine și împiedică o sarcină.

Ce boli cu transmitere sexuală poți lua fără să faci sex

Dacă mergi la toaletă, iar stropi de urină ”sar” din bazinul de wc și ajung în zona perineală și vulvă, poți lua foarte ușor candidoză sau tricomonas! Medicii ginecologi îți recomandă să eviți să faci baie la hoteluri sau pensiuni (rezumă-te la dușuri) și să porți un slip întreg atunci când mergi la piscină sau la mare. Tanga nu izolează bine zona perineală și labială, microbii pătrund ușor și declanșează infecții.
Mare atenție și la saună – mediul cald și umed este propice pentru înmulțirea bacteriilor! Poartă slip întreg și pune un prosop sub zona de șezut și spate, pentru a evita să pleci de la saună cu boli cu transmitere sexuală.
În ultimii ani o incidență foarte mare o are cancerul de laringe, cauzat de infecțiile cu HPV transmise prin contact sexual oral, neprotejat. Numărul mare de cazuri de cancer de laringe este cauzat și de faptul că de cele mai multe ori bărbații nu știu că sunt purtători și își infectează partenerele! Prezervativul trebuie folosit, deci, și dacă faci sex oral – te avertizează ginecologul.
Vezi ce te mai sfătuiește Ruxandra Dumitrescu, medic primar obstetrică-ginecologie (Fertilia Medical Center), pentru a te proteja de bolile cu transmitere sexuală.
foto și video: Robert Hanciarec. Filmare realizată la Fertilia Medical Center. Mulțumim pentru sprijin!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!