Ce sunt anosmia și ageuzia, noile simptome ale Covid-19

De Raluca Vițu pe

Din ce în ce mai mulți medici din întreaga lume sunt de părere că anosmia și ageuzia ar trebui adăugate pe lista simptomelor de Covid-19.

Anosmia, adică lipsa mirosului, și ageuzia – dispariția completă a simțului gustului, reprezintă două simptome ce pot fi luate în calcul pentru posibila depistare a infecțiilor cu noul coronavirus. Concluzia este a oamenilor de știință de la Academia americană de otolaringologie.

Din punct de vedere medical, anosmia apare când tumefacția intranazală împiedică mirosurile să ajungă în zona olfactivă. Când neuroepiteliul olfactiv este distrus (cum se întampla în cazul infecțiilor virale, în rinită atrofică sau în rinita cronică din cadrul bolilor granulomatoase și tumori) ori dacă nervii olfactivi, bulbii, tracturile sau conexiunile centrale sunt distruse, atunci apare aceasta problema. Pentru că simțul gustului este strâns legat de cel olfactiv, anosmia este urmată de ageuzie – pierderea simțului gustativ.

Citeşte şi: Coronavirus în România. Bilanțul persoanelor infectate a ajuns la 576 și s-au înregistrat 5 decese

„În special anosmia a fost constatată la pacienții care au fost testați pozitiv pentru coronavirus și care nu aveau alte simptome”, se arată într-un comunicat postat de curând pe site-ul Academiei. Specialiștii susțin că prezența acestor simptome ar trebui să ne facă să luăm foarte în serios în considerare autoizolarea și testarea persoanelor care le au.

De asemenea, o organizație a medicilor ORL din Marea Britanie, dar și medicii francezi au ajuns la concluzia că lipsa mirosului poate fi un simptom de Covid-19, în condițiile în care anosmia este asociată cu unele infecții respiratorii.

Citeşte şi: Epidemia de coronavirus din România: Bilanțul persoanelor decedate

Lipsa mirosului ca simptom de Covid-19 s-a constatat după analizarea mai multor cazuri în Coreea de Sud, China și Italia, unde un număr semnificativ de pacienți cu coronavirus au dezvoltat anosmie. Și în Germania, din punct de vedere statistic, în mai bine de două din trei cazuri pacienții testați pozitiv la noul coronavirus s-au plâns de lipsa mirosului, potrivit digi24.ro.

sursa foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro