De ce apar aftele bucale și cum le putem trata

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 14 octombrie 2022, 17:28

Se întâmplă uneori, atunci când ne așteptăm mai puțin, să simțim o durere combinată cu senzație de usturime în interiorul cavității orale. Aceasta ne strică total buna dispoziție, ne afectează vorbirea și cauzează dificultăți în momentul consumului de alimente sau băuturi. Cauza este apariția unei afte bucale. Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce apar aftele bucale și cum este bine să acționăm pentru a le trata.

Ce sunt aftele bucale?

Apărute predominant la nivelul cavității orale și având o incidență destul de crescută, aftele bucale sunt ulcerații (leziuni) dureroase de mici dimensiuni, de culoare albă, înconjurate de o suprafață roșiatică. Pot apărea la nivelul limbii, al buzelor, pe cerul gurii sau în zona mucoasei labiale (partea internă a buzei), a gingiei sau pe interiorul obrajilor.

Ne putem confrunta cu o singură aftă sau chiar cu mai multe în același timp. Ele provoacă un disconfort ridicat prin senzația de usturime, arsură, și afectează calitatea vieții pacientului, căruia i se limitează mult gama de alimente și băuturi pe care le poate consuma. De aceea, este nevoie de un tratament cât mai rapid – a declarat medicul stomatolog.

Citeşte şi: Cercetători: Îndulcitorii au efecte negative asupra organismului

De ce apar aftele bucale?

Cauzele apariției aftelor variază de la alimentație necorespunzătoare, deficite de vitamine și minerale (B12, zinc, acid folic, fier, etc.), bacterii, dereglări hormonale, stres și până la cauze mecanice. Putem include în ultima categorie periajul agresiv, lucrările dentare incorect adaptate, aparatul dentar, fire de sutură, mușcarea obrazului. De asemenea, ele mai apar și în contextul unor afecțiuni cronice generale (HIV, boala celiacă, boala Crohn), la pacienți imunodeprimați – a explicat stomatologul.

Cu tratăm aftele bucale?

Deși, în general, aftele bucale se vindecă de la sine în maximum două săptămâni, este foarte neplăcut pentru pacient să aștepte pur și simplu vindecarea acestora. Tratamentul classic, după vizita la medicul stomatolog, presupune administrarea de colutorii (preparate în farmacii cu laborator) pe bază de dezinfectanți, antibiotice, vitamine și uleiuri esențiale, aplicate de câteva ori pe zi prin badijonare.

Citeşte şi: Primul ajutor în caz de atac de cord. Măsurile urgente recomandate

Alte căi de tratament pot fi aplicarea de violet de gențiană combinat cu xilină de câteva ori pe zi sau badijonările cu glicerină boraxată ori clătirea cu soluții alcaline de tipul bicarbonatului de sodiu.

Există, totodată, multe produse deja preparate care se găsesc în comerț, în farmacii, cu rezultate destul de bune. Nu am să vă ascund însă că primele zile sunt extrem de neplăcute, chiar și după începerea tratamentului.

O metodă nouă de tratament și cu eficiență mult mai ridicată este laserul, care reduce semnificativ simptomatologia și accelerează procesul de vindecare – adaugă medicul.

Cum prevenim apariția aftelor?

Pentru pacienții purtători de proteze dentare, igiena atentă a acestora și îndepărtarea lor pe timpul nopții sunt esențiale. Avem nevoie de un periaj corect realizat, de o igienă riguroasă, evitarea agresării prin periaj a mucoaselor gingiei, evitarea alimentelor foarte reci, foarte calde sau foarte picante, acide. De asemenea, recomand îndepărtarea factorilor mecanici cauzatori de afte, cum ar fi lucrările dentare neadaptate corect – a încheiat medicul stomatolog Sorina Stroe.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!