Românca inclusă în top 50 cei mai buni profesori din lume s-a mutat în America

De Oana Dinu pe 12 octombrie 2018
Manuela Prajea, o profesoară de matematică inclusă în topul celor mai buni profesori din lume în 2016, a hotărât să plece din România în țara tuturor posibilităților, cum este descrisă adesea America. 

Până acum două luni, Manuela Prajea preda matematica elevilor Colegiului Naţional Traian din Drobeta-Turnu Severin și avea încredere în metoda ei de lucru, perfecționată în cei 28 de ani de când este profesoară, conform Ziarul Financiar.

Abordarea diferită a uneia dintre cele mai grele materii din programa de învățământ le-a adus Manuelei și elevilor ei numeroase premii și recunoaștere la nivel național și internațional.

„Mi-am pregătit elevii pentru a excela la mate­ma­tică prin participarea şi câştigarea compe­ti­ţi­ilor de profil şi i-am a­jutat să ia note foarte mari la examene, ceea ce le-a permis unora să fie acceptaţi la universităţi precum Harvard sau Princeton“, a declarat Manuela Prajea.

Profesoara a creat un program de predare bazat pe creativitate

Aceasta a creat un proiect pe cont propriu, Cuceritorii Spaţiului, un program STEM (Ştiinţă, Tehnologie, Inginerie şi Mate­matică), în afara orelor de studiu, bazat „noţiuni de ultimă oră din mediul de afaceri, industrie, medicină sau ştiinţă“ pe care l-a integrat în cursurile ei de matematică pentru a le captiva atenția elevilor şi pentru a-i ajuta să înțeleagă latura practică a matematicii, după cum a explicat profesoara.

„Metodele mele se concentrau mereu pe dezvoltarea gândirii, pe raţionament şi creativitate, nu pe urmărirea unor soluţii date sau pe repetarea unor concepte teoretice. Am împărtăşit aceste idei în 40 de cărţi de cursuri, dar şi ca vorbitor în cadrul conferinţelor TEDx“, a mai spus Manuela Prajea.

Datorită performanțelor ei, a fost inclusă pe lista celor mai buni 50 de profesori din lume în cadrul premiului Global Teacher Prize, devenind singurul profesor român care a primit acest premiu.

Din Mehedinți a ajuns să predea la liceu din California de Nord

Din cauza unor divergențe la locul de muncă, Manuela a decis că a venit vremea să meargă mai departe și a ales America pentru a-și pune în aplicare metodele de lucru, sistemul de învățământ fiind unul „riguros şi puternic tehnologizat, cu politici şi regulamente detaliate până la cel mai mic amănunt, proceduri, traininguri şi scenarii pentru orice situaţie, cursuri, perfecţionare academică şi dezvoltare profesională după un parcurs realist şi util, totul gândit, proiectat, implementat, verificat, evaluat şi îmbunătăţit într-un proces continuu.“

După o procedură severă de selecție care a durat 6 luni, Manuela Prajea a ajuns să predea la un liceu în Charlotte, Carolina de Nord, convinsă însă de faptul că „mai este încă potenţial uman de mare valoare în România chiar şi după uriaşul exod de inteligenţă umană din ultimii ani”.

„Profesorul aici îşi creează cursul, lecţiile şi evaluările pentru fiecare clasă, o procedură ce aminteşte de sistemul univer­sitar mai mult decât de cel preuniversitar“ a mai spus profesoara de matematică.

Citește și: 

Un asteroid va trece pe lângă Terra de Halloween 2018. Are formă de craniu

O femeie a făcut cumpărături de 18 milioane de euro într-un renumit magazin din Anglia

Sursă foto: Facebook

 

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"

Cum arăta Adelina Pestrițu în copilărie: "Îmi dau seamă cât de repede trecem prin viață"