Sophia recomandă puloverele supradimensionate pe timp de ger

De Unica.ro, pe

Sophia, artista cu cele mai cool apariții vestimentare din industria muzicală autohtonă, este pasionată de modă și dovedește acest lucru atât în videoclipuri sau la evenimentele mondene la care este invitată, cât și în viața de zi cu zi.
Odată cu sosirea iernii și, implicit a gerului, Sophia a adoptat, pentru stradă, un stil vestimentar care face furori oriunde solista își face apariția.

Mai exact, artista a înlocuit gecile de iarnă sau hainele de blană cu pulovere supradimensionate din lână, confecționate manual. Însă nu orice pulovere, ci unele în culori puternice.

Este și cazul celui cu care a ieșit zilele trecute la plimbare, prin nămeții din București. Un pulover verde, din lână, lung până la genunchi și cu mâneci largi, pe care l-a mixat cu colanți cu stele și botine din piele.

Sophia recomandă puloverele supradimensionate pe timp de ger

Puloverul este creație proprie, SophiaDeRomania, brandul pe care l-a lansat în urmă cu doi ani alături de designerul Laura Vărgălui, printr-o prezentare nonconformistă, printre lumânări și miros de tămâie, desfășurată la Școala de Fete din București.

Sophia este considerată una din cele mai creative artiste din România în privința look-ului și a aparițiilor vestimentare din videoclipuri, dar și din apariții publice.

“Sursele mele de inspirație sunt inepuizabile. De la designeri tineri, artiști, reviste sau internet. Nu bat drumul nimănui , vreau să-l am pe al meu. Tot ce fac este să mă informez, să urmaresc atent designeri noi, viziuni noi. Și îmi atribui acea parte din fashion care vorbește despre ce sunt și ce fac la timpul prezent. Dețin în garderobă doar lucruri care mă reprezintă și îmi definesc personalitatea”, declară Sophia.

Artista pregătește lansarea unei noi piese și a unui nou videoclip care să marcheze revenirea în forță în industria muzicală.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!