5 rochii colorate purtate de vedete în 2013. Inspiraţie pentru Revelion

De Erika Chivu, pe

Nu ai găsit încă rochia perfectă pentru Revelion? Inspiră-te din stilul celor mai bine îmbrăcate vedete de la Hollywood şi alege o rochie colorată!
Rochiile albe, negre sau nude nu se vor demoda niciodată şi sunt o alegere bună pentru petrecerea de Revelion. Dar dacă vrei să fii o apariţie spectaculoasă şi să atragi toate privirile, te sfătuim să porţi o rochie colorată.
Vedetele cele mai stilate ale anului 2013 au purtat multe rochii colorate care le-au ajutat să strălucească pe covorul roşu. Oricare ar fi culoarea ta preferată, optează pentru o nuanţă puternică, strălucitoare. Îţi mai trebuie doar câteva accesorii potrivite, un zâmbet fermecător şi vei fi cu siguranţă frumoase serii.
Dacă vrei să fii o „lady in red”, inspiră-te din ţinuta purtată de Kate Beckinsale (foto sus). O rochie roşie cu decolteu adânc, pantofi negri, câteva accesorii negre… şi eşti gata de petrecere.
În luna noiembrie a făcut senzaţie la Hollywood rochia de prinţesă purtată de Jessica Alba. Chiar dacă piesele atât de ample nu sunt pe placul tău, culoarea ţi se va potrivi cu siguranţă. Este o nuanţă apropiată de „orhidee radiantă”, culoarea anului 2014. Poart-o de Revelion ca să arăţi că eşti în pas cu tendinţele.
5 rochii colorate purtate de vedete în 2013. Inspiraţie pentru Revelion
Dacă eşti brunetă cu tenul măsliniu, un galben solar îţi va veni perfect. I-a venit foarte bine şi lui Marion Cotillard la premiile BAFTA de anul acesta. Cu aşa o culoare singurul accesoriu de care mai ai nevoie este un ruj roşu aprins.
5 rochii colorate purtate de vedete în 2013. Inspiraţie pentru Revelion
Pastelurile sunt încă la modă, iar dacă le combini vei da lovitura de Revelion. Ne place combinaţia de roz şi baby blue purtată de Kerry Washington la o gală de la Hollywood. Accesoriile pot fi nude sau asortate cu una din cele două culori.
5 rochii colorate purtate de vedete în 2013. Inspiraţie pentru Revelion
Dacă preferi totuşi culorile mai închise, ia exemplu de la Olivia Wilde. Rochia de cocktail purtată de ea la o emisiune TV a atras privirile atât prin tăieturi, cât şi prin culoare, un albastru regal închis.
5 rochii colorate purtate de vedete în 2013. Inspiraţie pentru Revelion

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro