Cele mai elegante prime doamne ale lumii

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Când apar la braţul soţilor preşedinţi trebuie să fie elegante. Dar unele îşi doresc mai mult de atât şi nu doar că se îmbracă bine, dar devin fashion icon.
Iată despre ce prime doamne este vorba.

Michelle Obama

Nu a vrut să fie doar prima femeie de culoare de la Casa Albă, ci şi cea mai „vizibilă” primă doamnă a SUA. Michelle se implică în campanii sociale, apare în mijlocul americanilor cu fiecare ocazie şi ştie să fie atât relaxată şi caldă, cât şi elegantă.

Aşa că poartă cu aceeaşi feminitate blugi sau pantaloni de trening, dar şi rochii de gală din cele mai elegante. Preferatele ei sunt rochiile in stilul anilor ’50, pe care le adaptează în funcţie de ocazie. Le poartă şi la întâlniri oficiale, şi la evenimente informale.

Dar la fel de bine îi stă în rochii de seară care îi pun în valoare braţele frumoase şi decolteul. Îi plac culorile tari şi nu renunţă la ele nici la evenimentele oficiale, dar are un mod aparte de a le purta cu mult bun gust.

Cele mai elegante prime doamne ale lumii

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Jackie Kennedy

Deşi a decedat acum 17 ani, Jackie Kennedy este încă un fashion icon. Ţinutele ei clasice, sobre, purtate cu atâta eleganţă şi feminitate sunt şi astăzi foarte actuale.

A devenit aproape o marca înregistrată look-ul Jackie Kennedy, cu deux-pieces-uri clasice, fuste pana la genunchi, maneci trei sferturi sau manusi pana la cot, rochii in forma de A fără mâneci şi faimoasele pălării pastilă.

După ce a părăsit Casa Albă, Jackie şi-a schimbat stilul, devenind mai relaxată în alegerea ţinutelor: pantaloni evazaţi, fuste maxi, eşarfe purtate pe cap şi ochelari de soare mari.

Cele mai elegante prime doamne ale lumii

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Carla Bruni

Ne mutăm în Franţa, unde actuala prima doamnă, Carla Bruni Sarkozy, face furori la fiecare apariţie publică. Stilul ei este mai degrabă minimalist, cu linii simple şi culori neutre.

Elegantă şi acum, când este însărcinată, Carla poartă în special rochii simple şi drepte până la genunchi, paltoane de aceeaşi lungime, pantaloni drepţi şi taioare care îi pun în evidenţă talia.

Chiar şi rochiile de seară pe care le poartă sunt mai degrabă sobre, fără detalii senzuale, deşi prima doamna a Franţei este bine cunoscută pentru frumuseţea ei.

Cele mai elegante prime doamne ale lumii

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Mehriban Aliyeva

Prima doamnă a Azerbaidjanului este mai puţin cunoscută decât celelalte, însă nu mai puţin elegantă. Apariţiile ei sunt demne de un star de la Hollywood, mai ales că este şi foarte frumoasă la cei 47 de ani ai ei.

Mehriban Aliyeva poartă rochii sobre la întâlnirile oficiale, dar când apare în ţinute de seară nu se teme să fie sexy şi senzuală. Îi plac culorile puternice pe care le poartă când îi permite ocazia, dar nu face abuz de ele.

Prima doamnă a Azerbaidjanului este implicată în campanii sociale şi în politică.

Cele mai elegante prime doamne ale lumii

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2 3 4

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton