Natalia Mateut, fiica fostului fotbalist Dorin Mateut, s-a alaturat echipei B1 si va prezenta …
Natalia Mateut, fiica fostului fotbalist Dorin Mateut, s-a alaturat echipei B1 si va prezenta rubrica meteo din cadrul matinalului „710”.
Castigatoare a concursului „Fata de la meteo”, Natalia este, la doar 19 ani, un manechin deosebit de apreciat si cautat care a aparut in reclame in tara si strainatate, in multe prezentari de moda.
Si-a dorit dintotdeauna sa lucreze in televiziune si s-a gandit ca actoria ar fi un bun inceput. Timp de doi ani, s-a pregatit sa dea admitere la Teatru, dar, dupa ce si-a dat seama ca nu i-ar mai ramane decat foarte putin timp dupa repetitiile istovitoare, a abandonat idea, deocamdata. Acum este studenta la Drept si Jurnalism, iar B1 ii ofera posibilitatea de a-si urma visul. „Vreau sa fac totul cat mai bine, iar echipa careia m-am alaturat ma ajuta enorm in acest sens. De la Irene, Luminita si Alex voi invata, cu siguranta, foarte multe despre televiziune si, in plus, imi place ca sunt foarte uniti si deschisi, iar eu sunt astfel mult mai relaxata. Prima zi la meteo a fost cu emotii normale, carora le-am facut fata.”, ne-a povestit Natalia.
Cum orice meserie cere sacrificii, si Natalia trebuie sa faca unele eforturi, dar nimic nu e prea dificil cand iti doresti ceva cu adevarat. „Cred din toata inima ca merita sa ma trezesc la ora 4, chiar daca imi e un pic greu”, marturiseste Naty, asa cum o alinta mama ei.
Primul contact cu lumea modei l-a avut la 16 ani, atunci cand a devenit Miss Boboc in liceu. Aceasta reusita a impulsionat-o sa urmeze o cariera adevarata in modelling, domeniu care ii faciliteaza acum munca in televiziune. Fiica lui Dorin Mateut dezvaluie ca anii petrecuti pe podiumuri o ajuta sa fie mult mai feminina si dezinvolta.