Look-ul săptămânii: votează cea mai stilată ţinută!

De Diana Sorescu, pe

Vinerea aceasta am adunat pentru voi 4 dintre cele mai frumoase ţinute purtate de vedete în săptămâna ce tocmai se încheie. Votează look-ul preferat şi alege fashionista cea mai stilată!

Look-ul săptămânii

Mila Kunis a avut un parcurs extrem de fructuos la Hollywood, iar filmele în care joacă sunt din ce în ce mai bine cotate. Cât despre vestimentaţie, actriţa cu origini ucrainiene este o apariţie diafană, stilată, iar alegerile ei sunt mereu de bun gust.

Zilele trecute, Mila a purtat o superbă rochie Cacharel, cu mâneci lungi. Creaţia indigo decorată cu imprimeu floral stilizat s-a asortat perfect cu pantofii Elie Saab.

Rachel Bilson este o fashionistă înrăită, ce ne surprinde mereu cu ţinute chic, originale. De data aceasta, actriţa a mixat printurile: o cămaşă fluidă stropită cu floricele, pantaloni roşii cu talie înaltă şi pantofi cu imprimeu leopard. Ne place!

Rochiile-bijuterie, cu grafisme, sunt pe val. Ashley Tisdale a strălucit la premiera „Phineas and Ferb: Across the 2ed Dimension” într-o rochie paietată AllSaints, pe care a combinat-o cu pumps nude şi un ceas masiv din aur galben.

Sandra Bullock este ultra feminină şi elegantă în salopeta Lanvin! Actriţa a conferit un pic de preţiozitate look-ului cu bijuterii de lux, încrustate cu diamante, de la Penny Preville, Le Vian şi Adeler!

Aşadar, care divă e preferata ta săptămâna aceasta? Cu cine votezi?

Look-ul săptămânii: votează cea mai stilată ţinută!

Foto: Hepta, Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro