Jeanşi scurţi, pentru experienţe urbane

De Unica.ro pe

Ok! Recunosc, sunt înnebunită după jeans, iar garderoba mea se bucură de un număr impresionant de astfel de perechi. Şi cum vara se poartă scurt, jeanşii scurţi sau trei sferturi sunt şi ei un must-have.
Potriviţi pentru experienţe urbane, jeanşii scurţi, însă nu cei de plajă (adică foarte, foarte scurţi) sunt o alegere inspirată pentru întâlniri la un suc, plimbări în parc şi, mai ales, pentru pierdut vremea pe străzile marilor oraşe. Şi, nu uita, de casual friday!  
 
Designerii au propuneri care se potrivesc şi zilelor relaxate de la birou.
Poţi alege să porţi o pereche de jeanşi închişi la culoare, cărora să le pui o curea subţire, în tonuri pământii, cu un tricou alb, din material vaporos şi cu sandale cu platformă.
 
O eşarfa înflorată în locul curelei? Atunci jeanşii scurţi sunt numai buni de luat la picnic. Sau mai bine, îi poţi purta cu lejeritate atunci când vrei să te plimbi cu bicicleta.
 
Foarte classy mi se păr şi jeanşii de lungime medie, mai largi, cu pense şi dungă pe mijloc. Purtaţi cu o cămaşă colorată, schimbă ritmul de lucru la birou. Şi ştii de ce? Pentru că sunt comozi şi, în acelaşi timp, îmi dau o stare jucăuşă şi creativă. Aşa, ca de început de weekend.

Citeşte continuarea pe shoppingnews.ro

Foto: shoppingnews.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro