Îngrijirea părului pe perioada iernii

.

Lipsa vitaminelor şi frigul afectează şi sănătatea părului tău. Trebuie să nu uiţi că părul deteriorat de vreme sau neîngrijit îţi poate strica imaginea.

Îţi recomandăm să foloseşti pe perioada iernii săptămânal o mască de păr! Din cauza temperaturilor si a vantului, parul are tendinta de a se usca. Folosind o mască hidratantă îl vei proteja şi îl vei pregăti pentru o iarnă foarte rece! Îţi prezentăm un program intensiv de îngrijire pentru podoaba ta capilară!

Extractul de brusture este un element cunoscut pentru efectele benefice pe care le are asupra firului de păr. Îl poţi găsi în farmacii naturiste sub formă de loţiuni speciale sau în stare naturală, urmând să îl amesteci cu un gălbenuş de ou şi câteva picături de ulei de măsline.

Masca astfel obţinută se aplică pe părul proaspăt spălat, evitând pe cât posibil rădăcinile şi se păstrează timp de o oră. Clătirea trebuie făcută cu apă caldă şi şampon din abundenţă.

Cel mai frecvent efect al sezonului rece este îngrăşarea părului.

Îngrijirea părului pe perioada iernii Masca de păr cu argilă este una din cele mai bune astfel de tratamente împotriva părului gras şi fără formă.

Va trebui să îţi procuri din farmacie sau plafar un plic de argilă cosmetică pe care o vei dilua în apă după instrucţiuni.

Adaugă câteva picături de ulei de măsline şi amestecă bine compoziţia. Aplică apoi masca obţinută pe părul abia spălat, de la rădăcină până la vârfuri.

Acoperă cu o capă de duş din folie sau plastic şi păstrează masca timp de 30 de minute. În timp ce îndepărtezi masca cu apă călduţă, masează scalpul.

Îngrijirea părului pe perioada iernii
Atunci când părul tău arată lipsit de viaţă, strălucire şi uscat, nu îţi trebuie un şampon nou şi scump, ci o terapie cu miere.

Sesiunea de măşti de păr cu miere şi fulgi de ovăz îţi vor reda strălucirea naturală a firului de păr şi îţi vor vitaminiza scalpul.

O mască se prepară astfel: 100 de grame de miere de albine, 100 de grame de fulgi de ovăz şi câteva picături de suc de lămâie şi de castravete.

Amestecul trebuie încălzit uşor şi apoi masat pe păr, mai mult pe vârfuri şi păstrat timp de 30 de minute.

Genul acesta de tratament natural este bine de folosit săptămânal, îţi va revitaliza în scurt timp părul.

Păstrează în vedere încă un tratament natural pentru părul tău, care funcţionează după vacanţa de vară: masca de păr cu avocado.

Îngrijirea părului pe perioada iernii
Avocado are proprietăţi special pentru a îţi împrospăta podoaba capilară.

Se foloseşte pentru a trata părul uscat, subţire şi deteriorat, cu efect puternic hidratant. Ai nevoie de un singur fruct de avocado pe care îl vei mărunţi în blender şi apoi îl vei aplica pe părul umed.

Păstrează masca 10-15 minute şi apoi clăteşte cu apă caldă din abundenţă.

În plus faţă de aceste tratamente recomandate pentru îngrijirea părului în sezon rece, nu uita câteva reguli de bază. Perierea părului este importantă pentru circulaţia sanguină a scalpului, trebuie făcută cel puţin o dată pe zi!

Cel mai important lucru este însă să nu extenuezi firul de păr prin spălare: cel mai bine este să îlspeli doar o dată la două sau trei zile, mai ales dacă părul a fost deja deteriorat prin vopsire.

În cazul în care părul tău este lung, nu uita că vârfurile trebuie tăiate regulat, pentru a evita deteriorarea lor. Cel mai indicat este tăierea lor o dată pe lună, pentru ca părul să se regenereze şi să fie mereu plin de vitalitate. 

Astfel poţi fi sigură de sănătatea şi frumuseţea podoabei tale capilare!

Foto: Shutterstock

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton