Antonia a lansat videoclipul celui mai recent single ‘Hurricane’. Într-o rochie de seară neagră, cu sclipiri discrete, artista este o apariţie de vis. Iată pozele şi clipul video.
Aceasta piesa reprezinta prima colaborare pe care artista o are cu Puya si s-a bucurat de un real succes, acumuland peste 3 milioane de vizualizari pe YouTube la 3 saptamani de la lansare.
Regizorul videoclipului ‘Hurricane’ este Iulian Moga, cu care Antonia a lucrat, de asemenea, pentru prima data, iar DoP Liviu Pojoni Jr.
“Mesajul piesei si al videoclipului este foarte actual, tot mai multi ne pierdem in cotidian, ne petrecem prea mult timp alergand dupa bani si uitam de iubire si valorile esentiale. Am vrut sa pastrez totusi o nota optimista in videoclipul piesei ‘Hurricane’ si sa arat ca dragostea poate invinge”, a declarat Iulian Moga.
“Antonia iubeste muzica hip-hop la fel ca si mine. Tot timpul am avut impresia ca genul asta o prinde mai bine decat ce a cantat pana acum. Blocati in tehnologie, mult prea ocupati ca sa ne mai uitam in jurul nostru, ne robotizam din ce in ce mai mult. De-aia „dragoste nu poti sa gasesti/ poate doar in povesti…”, a spus Puya.
“Mi-a placut ‘Hurricane’ de la prima ascultare, este o piesa puternica, are un mesaj profund si m-am bucurat ca Puya a acceptat sa o cantam impreuna. Ii multumesc lui, baietilor de la The Farmers si lui Iulian Moga pentru regia acestui videoclip. Sper ca piesa si videoclipul ‘Hurricane’ sa fie pe placul fanilor mei”, a declarat Antonia.
“Hurricane” a fost compusa si produsa de The Farmers (Andrei Prodan si Claudiu Ursache), cei care au lucrat cu Antonia si pentru ‘Jameia’ si ‘Nu stau in Hawaii’.