Tips&Tricks: Cum poţi avea ochi frumoşi, în fiecare zi

De Libertatea pentru femei pe

Aplică în fiecare seară o cremă specială pentru ochi şi masează bine pielea.
Zona sensibilă din jurul ochilor are nevoie de îngrijire specială din partea ta: curăţare atentă în fiecare zi, aplicarea cremelor care să diminueze cearcănele şi, bineînţeles, folosirea metodelor naturale cu efect revigorant.

Demachierea este obligatorie

Indiferent că te-ai machiat sau nu, zona sensibilă a ochilor trebuie curăţată zilnic, acest gest fiind de altfel primul şi cel mai important pas din ritualul de îngrijire a ochilor. Cel mai bine ar fi să alegi un demachiant special pentru ochi, pe bază de uleiuri, capabil să cureţe delicat, să hidrateze zona şi să nu irite ochii. Demachiază-te cu mişcări uşoare, în care să cuprinzi întreaga zonă, inclusiv sprâncenele. La final, închide ochii şi pulverizează pe ten apă termală, pentru mai multă prospeţime şi vitalitate.

Mici trucuri pentru relaxare

Cu siguranţă, ai şi tu momente în care îţi simţi ochii obosiţi şi pleoapele grele. Dacă nu ai găsit încă remediul potrivit, pune în practică sfaturile noastre şi uită de neplăceri. Seara, după demachiere, întinde-te pe pat, înmoaie dischete de vată în ceai călduţ de tei sau de muşeţel şi aplică-le pe pleoape, relaxându-te 10 minute în acest fel. O altă soluţie cu rezultate extrem de eficiente este aplicarea lingurilor reci pe pleoape, care vor activa circulaţia sângelui şi vor revigora zona. Petreci mult timp în faţa calculatorului şi ai adesea ochii roşii şi o neplăcută senzaţie de usturime?
Specialiştii spun că după fiecare 50 de minute de stat la calculator, trebuie să iei o pauză de 10 minute, aşa că învaţă să te relaxezi printr-un exerciţiu uşor şi cu rezultate imediate: masează-ţi uşor pleoapele, apoi acoperă-ţi ochii cu palmele, fără să apeşi, şi stai aşa câteva secunde. Sau clăteşte-te de câteva ori pe faţă cu apă rece.

Citeşte mai multe pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi