Femeile şi superstiţiile lor

.

Asta e cea mai tare chestie… Cele mai superstiţioase fiinţe de pe această planetă sunteţi voi femeile…Am avut ieri la muncă o şedinţă. Pentru că nu mergea proiectorul…

în sala iniţială, a trebuit să ne mutăm într-o altă sală care avea aceeaşi formă, masă, scaune etc. Eu trebuia să mă aşez cam pe ultimul loc de lângă colţul mesei.

O colegă mai sprintenă a ajuns înaintea mea şi s-a aşezat ea în locul meu. După care mi-a zis: „Te rog, pot să stau eu aici…?”. Nu a specificat motivul… Eu am făcut nişte glumiţe şi m-am aşezat în locul pe care îl avea ea iniţial. Dar m-am gândit eu de ce a vrut ea să stea acolo… Ca să nu stea pe colţul mesei…

Cică dacă stai pe colţul mesei nu te mai măriţi…

Am găsit pe net şi o definiţie în acest sens:

Aşezarea pe colţul mesei Superstiţia în care se spune că, dacă stai la masa pe colţ, nu te mai căsătoreşti este foarte răspândită în prezent. Aşa cum arată cercetătorii din domeniul etnologiei, iniţial se credea că numai baieţii, „flăcăiii neiniţiaţi”, cădeau sub acest blestem atunci când mâncau asezaţi în colţul mesei, alături de fete tinere necăsătorite. Interpretarea complexă a acestei superstiţii constă mai ales în dezavantajele de moment ale bărbatului şi chiar ale femeii care s-ar aşeza într-o astfel de poziţie la masă. Aşezarea în colţul mesei demasca, în primul rând, o submisiune, adică o acceptare a dominanţei de către ceilalţi. În trecut, o asemenea atitudine timidă era automat asociată unei persoane slabe, iar slăbiciunea era privită ca incompatibilă cu condiţia de cap de familie. Ca urmare, atât „flăcăiii”, cât şi „mândruţele” care se aşezau într-un astfel de loc erau excluşi, în mare parte, din cursa pentru a-şi găsi foarte uşor o soţie sau un soţ. Ca urmare, a apărut credinţa ca aşezarea în colţul mesei este un act magic care leagă cununiile sau un semn mistic al unor cununii deja legate.”

Părerea lui Oxi despre asta: BULLSHIT!!!!

De parcă Dumnezeu stă cu Soarta la o masă (niciunul dintre ei pe colţ bineînţeles) şi se uită la oamenii care se aşează pe colţul mesei. Apoi încep o conversaţie.

Dumnezeu:
–    Ha! Uite-o pe aia! S-a pus pe colţ. Ai notat Soartă?
Soarta:
–    Da, Doamne! Aveam în plan să-i dau un bărbat de nota 10, bogat, frumos, educat, dar că s-a pus pe colţul mesei, nu-i mai dau. Ba mai mult, n-o s-o mai ia de nevastă nici un bărbat NICIODATĂ!!!
Dumnezeu:
–    Foarte bine, Soartă! Mare dreptate ai!!! Aşa să faci!!!

Are you serious???

Superstiţiile sunt nişte tâmpenii fără limite. Nu o să vă mai măritaţi dacă sunteţi rele, urâte, neîngrijite, dacă vă place „viaţa” atât de mult încât o ştie tot oraşul etc. Nu dacă vă puneţi pe colţul mesei…

Şi pentru cele care nu vor să înţeleagă şi cred că nu am dreptate, ŞI CĂ EU SUNT TÂMPIT, fac un apel public către toate localurile, corporaţiile, restaurantele etc.:

„Eu, Oxi, vă rog în numele tuturor femeilor superstiţioase, nu mai folosiţi mese care au colţuri. Folosiţi mese rotunde că altfel femeile cu capete în colţuri nu se vor mai aşeza niciodată! Mulţumesc!”

Parcă o să şi văd anunţuri pe geamuri cum sunt alea: „La noi se fumează!”, dar cu „La noi sunt mese rotunde!”.

P.S.: Oare „Cavalerii mesei rotunde” erau însuraţi sau doar nişte „flăcăi neiniţiaţi”???

Google News Urmărește-ne pe Google News

PE ACELAȘI SUBIECT
   
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton