Vremea ANM pentru primul weekend din luna august. Scad temperaturile și vin ploile

De Oana Dinu pe
După o zi de vineri călduroasă, în weekend vremea se va răci și își vor face apariția și ploile. Cum arată prognoza meteo emisă de ANM.

Sâmbătă, 3 august și duminică, 4 august, temperaturile vor fi în ușoară scădere și se anunță condiții de ploaie în toată țara, potrivit ANM.

Cum va fi vremea sâmbătă, 3 august

În prima zi de weekend, instabilitatea atmosferică se va accentua în toate regiunile, dar pe parcursul nopții aria manifestărilor se va restrânge către regiunile estice și sud-estice. Aversele, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, vor avea și caracter torențial. Pe arii restrânse se vor acumula cantități importante de apă și vor fi semnalate condiții de grindină.

Valorile termice pentru ziua de sâmbătă vor fi cuprinse între 19 și 28 de grade Celsius, iar minimele între 11 și 20 de grade.

Cum va fi vremea duminică, 4 august

În cea de-a doua zi de weekend, temperaturile vor continua să scadă, iar vremea va deveni răcoroasă în majoritatea regiunilor. Maximele se vor încadra între 21 și 29 de grade Celsius, iar minimele între 10 și 19 grade. Condițiile de ploaie vor fi mai reduse duminică. Înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice vor fi dimineața în est și sud-est, la prânz în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în regiunile sudice și centrale. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor.

Cum va fi vremea în București

Vremea se va răcori și în București. Pe parcursul zilei de sâmbătă manifestările instabilității atmosferice se vor accentua. Se vor semnala înnorări accentuate, averse ce pot lua și caracter torențial, descărcări electrice, precum și intensificări de scurtă durată ale vântului. Astfel de manifestări vor fi posibile, la cote mai reduse, și în după-amiaza zilei de duminică.

Maximele se vor încadra în jurul valorii de 25 de grade în ambele zile. Minimele vor scădea și ele spre 16 – 17 grade Celsius.

Cum va fi vremea la mare

Și în zona litoralului, temperaturilor vor mai scădea față de perioada precedentă. La finalul săptămânii, maximele vor ajunge la valori termice de 26 de grade Celsius, iar până spre 11 august, acestea vor avea o medie de 28 de grade. Minimele se vor încadra între 16 și 17 grade în intervalul 4 – 6 august, iar ulterior acestui interval vor oscila în jurul valorii de 18 grade. Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare în intervalul 2 -4 august.

Cum va fi vremea la munte

La munte, media valorilor termice maxime se va încadra în jurul a 15 grade Celsius. Minimele se vor încadra în jurul valorii de 7 grade. Vor fi intervale cu manifestări specifice instabilității atmosferice aproape în fiecare zi în intervalul 3 – 11 august.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro