Vremea 23 octombrie 2018. Vin ploile și temperaturile scad

De Oana Dinu, pe Ultimul update Marți, 23 octombrie 2018, 17:39
Vremea 23 octombrie 2018. Meteorologii anunță scăderi de temperatură și apariția ploilor, mai ales la munte, acolo unde sunt așteptate primele ninsori.

Vremea 23 octombrie 2018. Marți, maximele termice vor varia între 12 și 19 de grade, iar minimele se vor înregistra în jurul valorilor de 4 și 8 grade. Vântul va sufla slab în majoritatea regiunilor și local își vor face apariția ploi slabe, conform A1.

Vremea 23 octombrie 2018. Cod galben de vânt și ninsori

Agenția Națională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic și ninsori viscolite în zonele montane, valabil până în data de 24 octombrie, la ora 22.

La munte, mai ales la peste 1500 m altitudine, precipitațiile vor cădea sub formă de ninsoare, iar vântul va sufla puternic, cu viteze  de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada și reducând vizibilitatea. La peste 1800 m rafalele vor depăși 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.

Avertizările meteo sunt valabile în noaptea de marți spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpații Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaților Meridionali și a Carpaților de Curbură.

Tot în această noapte, în regiunile Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, rafale de peste 65…70 km/h pe intervale scurte. Va ploua pe arii extinse și cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp.

Vremea în 24 octombrie 2018 va aduce vânt ce se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h.

Vremea 23 octombrie 2018 pe regiuni

În Maramureș se vor înregistra temperaturi maxime de 11 – 14 grade și minime de 5 – 8 grade. În Crișana temperaturile maxime nu vor depăși 17 grade, în timp ce temperaturile minime vor varia între 5 și 9 grade. În Banat și Dobrogea, maximele vor fi cuprinse între 16 și 20 grade și minime în jurul valorilor de 9 – 11 grade. În Muntenia și Moldova, valorile termice nu vor depăși 19 grade, iar minimele se vor situa în jurul valorilor de 5 – 8 grade.

În Transilvania, ziua temperaturile vor varia între 11 și 18 grade, iar temperaturile pe timp de noapte se vor încadra între 2 și 8 grade Celsius. Prognoza meteo arată șanse de precipitații crescute în această regiune.

Vremea 23 octombrie în București

Vremea în București vine cu temperaturi în scădere, chiar dacă cerul va fi însorit în mare parte, fără șanse de precipitații. Temperaturile maxime se vor încadra în jurul valorii de 19 grade, iar minimele în jurul valorii de 9 grade. Vântul va sufla slab, până la moderat.

Vremea 23 octombrie la munte

Vremea la munte este una invariabilă, cu temperaturi maxime de 12 grade și minime de 5 grade. În intervalul 22-25 octombrie, vremea se va răci, temperaturile maxime vor fi în scădere de la o medie de 8 grade la 0 grade, iar media minimelor nocturne va scădea de la 1 grad, spre -6 grade, anunță ANM. În această perioadă, șansele de precipitații vor fi ridicate. Tot la munte sunt așteptate condiții de lapoviță și ninsoare.

Citește și: 

Vremea 24 octombrie 2018. Cod portocaliu de vânt puternic și ninsori

Victoria și David Beckham sunt îngroziți. Indivizi mascați au încercat să pătrundă în casa lor

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro