„The Hurt Locker”, marele câştigător al Premiilor Bafta 2010

De Nicoleta Galeteanu pe

Premiile Bafta şi-au ales aseară câstigătorii, desemnandu-i mai clar ca oricând şi pe cei care vor pleca acasă cu un Oscar anul acesta. Competiţia strânsă dintre cei trei favoriţi…
„Avatar”, „The Hurt Locker” şi „An Education”, a indicat la fel de clar şi marele perdant al serii, astfel încât „lupta” a oferit competitorilor şanse egale la Gala Bafta – British Academy Film and Television Awards, fiecare primind câte opt nominalizări la categoriile de premiere.
 
Pentru că tot s-ar fi bucurat James Cameron ca fosta sa soţie să câştige la Globurile de Aur, Kathryn Bigelow şi-a luat revanşa din plin la premiile Bafta, ceremonie desfăşurată duminică noapte la Royal Opera House din Londra.
 
Doar că nici regizorul nu s-ar fi gândit că Kathryn să ia aproape tot. Cu şase premii câştigate, din opt propuneri, drama de război „The Hurt Locker” a câştigat detaşat în cursa „Oscarurilor britanice”.

Cu cele mai bune efecte de sunet, montaj, la fel de bune imagini şi scenariu, producţia a fost desemnată „cel mai bun film”.
 
Înseamnă foarte mult pentru mine că acest film pare să fi sensibilizat inimile şi minţile oamenilor”, a spus Bigelow când şi-a ridicat premiul.
 
În schimb, „Avatarul” lui James Cameron a primit doar două premii, pentru efecte speciale şi design de producţie.
 
Nici drama britanică „An Education”, regizată de Lone Scherfig, nu a impresionat prea tare, astfel că din opt nominalizări nu a câştigat decât un trofeu, prin prestaţia tinerei actriţe Carey Mulligan, care a fost desemnată „cea mai bună actriţă într-un rol principal”.  
 
Este ciudat, într-adevăr ciudat, îngrozitor. Nu mă aşteptam câtuşi de puţin, de aceea nu aveam habar ce o să spun. Am uitat de toată lumea, până şi de numele regizorului, ceea ce este oribil”, a declarat surprinsă Carey Mulligan.
 
Premiul pentru „Cel mai bun actor” i-a revenit lui Colin Firth, pentru rolul interpretat în filmul „A Single Man”, care a mărturisit  că „este un un sentiment fantastic de nefamiliar”. „Cred că foarte mult contează că oamenii sunt în jurul meu, că la aniversarea unei zile de naştere”, a continuat actorul.
 
Cel mai bun film britanic” a fost desemnat „Fish Tank”, drama unei tinere a cărei viaţă este data peste cap în momentul în care mama sa aduce acasă un nou iubit.
 
În topul filmelor cu cele mai multe nominalizări, cele trei pelicule sunt urmate de thrillerul SF „District 9″ cu şapte nominalizări, care, din păcate, nu ia niciunul. În topul nominalizărilor urcă filmul lui Quentin Tarantino, „Inglourious Basterds”, şi pelicula „Sus, în aer” cu George Clooney, ambele cu câte şase nominalizări.

Fiecare primeşte câte un premiu, dar poate că nu pe cel pe care îl aşteptau.

Astfel, în cazul „Ticăloşilor fără glorie” nu Tarantino este cel care aduce un trofeu Bafta, ci Christoph Waltz, pentru interpretarea de excepţie a colonelului Landa, în timp ce Clooney ratează distincţia, pelicula câştigând la „cel mai bun scenariu”.  
 
La categoria rolurilor secundare, Mo’Nique nu ratează nici de această dată trofeul, pentru interpretarea sa din „Precious”.  
 
Orange Rising Star”, un premiu oferit de publicul britanic, confirmă încă o dată pasiunea acestuia pentru poveştile cu vampiri. Premiul special îi este decernat lui Kristen Stewart, care a mulţumit pasionaţilor de vampiri pentru „loialitatea şi atenţia” lor.
 
Primul premiu al serii, Bafta pentru „cel mai bun debut”, a fost revendicat de Duncan Jones pentru „Moon”.
Mi-a luat mult până să văd ce să fac cu viaţa mea, însă în cele din urmă am descoperit ce iubesc cu adevărat”, a declarat acesta. 
 
Iată mai jos lista completă a câştigătorilor Bafta 2010:  
 
 
Cel mai bun film: „The Hurt Locker”
Cel mai bun regizor: Kathryn Bigelow („The Hurt Locker”)
Cel mai bun scenariu original: „The Hurt Locker”
Cel mai bun scenariu adaptat: „Up in the Air”
Cel mai bun film în altă limbă decât engleză: „Un prophète
Cea mai bună animaţie: „Up”

Cel mai bun film britanic: „Fish Tank”
Cel mai bun actor: Colin Firth („A Single Man”)
Cea mai bună actriţă: Carey Mulligan („An Education”)
Cel mai bun actor în rol secundar: Christoph Waltz („Inglourious Basterds”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Mo’Nique („Precious: Based on the Novel Push by Sapphire”)

Premiul pentru cea mai bună muzică: „Up”
Premiul pentru cinematografie: „The Hurt Locker”
Premiul pentru editare: „The Hurt Locker”
Premiul pentru design: „Avatar”
Premiul pentru cel mai bun sunet: „The Hurt Locker”
Premiul pentru efecte speciale: „Avatar”

Premiul pentru machiaj şi coafură: „The Young Victoria”
Premiul Orange pentru tânăra speranţă a cinematografiei (votat de public): Kristen Stewart
Cele mai bune costume: „The Young Victoria”
Cel mai bun debut pentru un scriitor, regizor sau producător: Duncan Jones („Moon)
Cea mai bună animaţie scurtă: „Mother of Man”
Cel mai bun scurt-metraj: „I Do Air”
 
Ceremonia de decernare a premiilor Bafta este considerată echivalentul Oscarurilor în Marea Britanie şi un indicator important privind câstigătorii la Oscar, festivitate care îşi va acorda premiile peste două săptămâni.

Preşedintele festivalului a fost anul acesta Prinţul William.

Foto: NorthFoto 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO

Lacul de basm din România care alungă depresia FOTO