Ştrumpfii 3D / The Smurfs

De Unica.ro pe

Când vrăjitorul cel rău Gargamel îi alungă pe Ştrumpfi din satul lor, ei sunt aruncaţi printr-un portal magic tocmai în lumea noastră, aterizând în inima New York-ului, chiar în Central Park.
Renumiţii pitici albaştri, care au devenit captivi în marea metropolă poreclită the Big Apple, trebuie să-şi găsească urgent drumul spre satul lor, înainte ca vrăjitorul Gargamel să le dea de urmă.

În sat trăiesc circa 100 de Ştrumpfi, mai mult sau mai puţin, aşa încât e cam greu să-i conduci şi să-i mulţumeşti pe toţi. Trebuie să ai răbdare, multă minte, maturitate şi probabil… o barbă lungă. 

Ca şef al ştrumpfilor, Papa Ştrumpf întrupează aceste calităţi şi ştie cum să-i ia pe toţi. Iar acum şarmanta Smurfette, neîndemânaticul Clumsy, isteţul Brainy, curajosul Gutsy şi ţâfnosul Grouchy, sub bagheta magică a lui Papa Ştrumf, caută soluţia salvatoare şi anume cum să părăsească în siguranţă oraşul New York.

Cu o regie semnată de Raja Gosnell şi având o distribuţie formată din: Neil Patrick Harris, Jayma Mays, Sofia Vergara şi Hank Azaria, dar şi vocile actorilor: Jonathan Winters, Alan Cumming, Katy Perry, Fred Armisen, George Lopez şi Anton Yelchin, comedia de live-action şi animaţie, Ştrumpfii 3D / The Smurfs va putea fi vizionată începând de vineri, 26 august, la Hollywood Multiplex.

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro