Cât costă vacanta în Grecia la sfârşitul verii

De Nicoleta Galeteanu pe

Vara aceasta, Grecia este una dintre cele mai accesibile destinaţii, iar sejururile în insule sunt pe alocuri mai ieftine decât pe litoralul nostru. Profită de preţurile mici pe…
…care le propun agenţiile de turism pentru sejururile în Grecia.

Pe lângă argumentele potrivite de a vizita Grecia în acest an, ţi-am pregătit şi cele mai ieftine oferte ca să vezi insulele greceşti în acest an. 

Corfu

Pentru insula Corfu, cea mai căutată destinaţie dintre insulele greceşti, agenţiile de turism propun oferte speciale în plin sezon.

Preţul unui sejur de 7 zile este mai mic decât al unei săptămâni la Mamaia, adică aproximativ 500 de lei, asta dacă preferi confortul unei pensiuni, cum este Vila Tasos, şi transportul cu autocarul. Oferta este valabilă la Europa Travel, care propune variante atractive şi cu avionul.

Aceeaşi perioadă petrecută pe plaja din Corfu, la un hotel de trei stele, costă începând de la 320 de euro, cu transport cu avionul şi taxe reduse la 70 de euro de persoană, de la 95 de euro.

La Aatravel găseşti o „mega ofertă” aşa cum anunţă pe site agenţia. Şapte nopţi la Elly Beach (resort de patru stele) cu demipensiune, transport charter şi transfer aeroport – hotel, te costă puţin peste 400 de euro. La sumă se adaugă taxele de aeroport şi asigurarea medicală, aproximativ 100 de euro. Oferta este valabilă cu plecare din data de 15.08.

Află şi despre alte insule accesibile în acest an.

Rhodos

O altă insulă apreciată de turişti este Rhodos, pentru care agenţiile au de asemenea oferte accesibile.

Dacă îţi planifici concediul în septembrie şi te orientezi aşadar pentru un sejur mai răcoros, când căldura se mai temperează, poţi beneficia de oferte incredibile.

O vacanţă de 6 zile, în perioada 17 – 22 septembrie, costă începând de 105 euro prin agenţia Top Sejur, însă fără transport. Oferta include în schimb cazare la un hotel de trei stele, Stafilia Beach, situat în staţiunea Lardos.

Un pachet complet, cu transport asigurat, este în medie  500 de euro, pentru 7 nopţi all inclusive la hotel de trei stele, potrivit Aatravel.

Ofertele last minute sunt chiar şi mai ieftine de atât, dacă te adresezi Select Travel, care îţi propune o vacanţă de 7 zile cu demipensiune la Hotel Belvedere Beach (4 stele) şi transport cu avionul începând de la 250 de euro de persoană. Oferta specială este valabilă până în septembrie.

Zakynthos

Ca să ajungi în Zakynthos, una dintre cele mai spectaculoase insule de la Marea Ionică, ai nevoie de un buget minim de 400 de euro, preţul unui sejur all inclusive la unul dintre resorturile de lux de aici.

La Laguna Tour, de exemplu, preţurile pornesc de la 350-380 de euro, pentru un sejur de 7 nopţi la un hotel de patru stele, cu demipensiune, transport cu avionul şi asistenţă turistică înclusă.

Dacă mergi cu prietenii, o alternativă economică o reprezintă şi vilele de lux ale resorturilor, cum este St. John. Hotelul dispune de mai multe vile, fiecare cu câte trei dormitoare, al căror tarif pe zi este de 188 de euro.

Creta

Nici dacă alegi să petreci vacanţa pe insula mitologică şi locul natal al lui Zeus, nu va trebui să bagi prea adânc mâna în buzunar. Găseşti preţuri accesibile la sejururi şi aici.

Opt zile de soare, cazare la un hotel de patru stele, cu demipensiune, şi bilet de avion inclus, inclusiv taxe, costă începând de la 550 de euro, la agenţia Kretan, iar la Cardinal Travel, te costă 235 euro oferta specială pentru luna august, ce presupune 7 nopţi de sejur la un hotel de două stele, cu avion inclus, şi 335 de euro la unul de trei stele, şi aceleaşi servicii incluse.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro