NASA va trimite primul elicopter pe Marte. Cum arată aparatul

De Oana Dinu pe
NASA va trimite primul elicopter pe Marte pentru a testa în ce măsură vehiculele mai grele decât aerul pot face față pe Planeta Roșie.

Aparatul, care cântărește puțin sub 1.8 kilograme, se numește „The Mars Helicopter” și va avea forma unui vehicul miniatural, asemănător unei drone, conform nasa.gov.

„NASA are o istorie bogată în ceea ce privește premierele de care suntem mândri. Ideea că un elicopter va survola deaspura altei planete este palpitantă. The Mars Helicopter este un proiect promițător pentru viitorul științei, al descoperirilor și misiunilor de explorare” a spus Jim Bridenstine, administratorul NASA.

Elicopterul va fi atașat navei Mars 2020 şi va dispune de tot ceea ce este necesar pentru a opera în mediul marţian, inclusiv de celule solare pentru încărcarea bateriilor şi de un sistem de încălzire.

 

Pentru că nava nu va avea un pilot, iar distanța dintre Pământ și Marte este prea mare, nu există posibilitatea de a conduce această misiune în timp real. De aceea, aparatul are tot ce este necesar pentru a primi a primi și interpreta comenzi de la sol și de a-și efecta misiunea pe cont propriu.

Dacă această nouă tehnologie va funcționa vehicule aeriene vor putea ajunge la locaţii inaccesibile în alte condiţii, va determina dacă mediul de pe Marte este prielnic vieții, va căuta semne de viață antică marțiană, va evalua resursele naturale și eventualele pericole pentru viitorii exploratori umani, a informat NASA.

Nava Mars 2020 urmează să fie lansată în iulie 2020 de la Cape Canaveral (Florida) şi să ajungă pe suprafaţa planetei în februarie 2021.

În aprilie 2018, NASA a făcut public un tur virtual al Lunii în format 4k.

Citește și:

Inna a ajuns la spital după ce scena pe care cânta s-a prăbușit. VIDEO

Un om de știință în vârstă de 104 ani a fost eutanasiat la o clinică din Elveția

Sursă foto: shutterstock.com

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"