Scandal în lumea modei din cauza unui model cu talia de 33 de cm

De Erika Chivu pe

Revista o ţine din controversă în controversă, iar cea mai recentă idee a editorilor a fost apariţia unui model cu talia de numai 33 centimetri chiar pe copertă.
O decizie care a stârnit controverse pe motiv că Vogue Italia ar promova siluetele extrem de subţiri sau modificările corporale periculoase.

Tribut femeii cu cea mai subţire talie

Apariţia ciudatului model nu a fost o întâmplare. Numărul de septembrie al revistei i-a fost dedicat lui Ethel Granger (1905-1982), o femeie pasionată de corsete şi piercing-uri, care purta cercei în nas pe vremea când celelalte nu îi purtau nici măcar în ureche.

Modelul de pe copertă este  Stella Tenant, un fost manechin britanic, care acum are 40 de ani şi patru copii. Ea are un look gotic, cu o rochie de epocă, cercel în nas, un piercing în buza inferioară şi un corset care îi strânge talia înspăimântător de mult.

Corsetul modifică pozitia organelor interne

În acest caz este evident că s-a folosit din plin Photoshop-ul, însă adevărata Ethel Granger chiar avea o talie de numai 33 centimetri, la care a ajuns după ce a purtat ani de zile un corset, lucru care a dus la modificarea poziţiei organelor interne. Corsetul afectează plămânii, coastele, coloane vertebrală, ficatul, splina, stomacul.

Oricât ar părea de crud şi ciudat, această practică nu a murit nici până azi. După moartea lui Ethel, femeia cu cea mai subţire talie este Cathie Jung. Ea s-a oprit, din fericire, la 38 de centimetri.

Revista Vogue Italia a mai fost implicată într-un scandal de curând, când cerceii mari şi rotunzi, care se vor purta toamna aceasta au fost numiti „cercei de sclavă”. Sub presiunea opiniei publice, editorii şi-au cerut scuze spunând că a fost o greşeala de traducere.

Scandal în lumea modei din cauza unui model cu talia de 33 de cm

Foto: Libertatea.ro, Youtube

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge