Liviu Teodorescu a fost ales Bărbatul Lunii în revista Unica de octombrie

De Adina Rosetti, pe Ultimul update Joi, 20 mai 2021, 13:26
Îl ştiţi de la Vocea României, unde şi-a început cariera. Se simte cel mai fericit când se află pe scenă, i-ar plăcea să poată zbura şi e gata să te convingă să-i asculţi muzica!

Vârstă: 23 ani
Ocupaţie: Artist
Starea civilă: Necăsătorit

Cu ce amintiri rămâi din vara asta?
Vara asta am făcut un pas important în cariera mea: am lansat single-ul “În Braţele Tale” pe canalul meu oficial de YouTube, pe care voi posta de acum înainte tot materialul meu muzical, video, filmări din concerte, cover-uri şi altele. De asemenea, am fost cu familia la munte, la Canionul 7 Scări, din Buşteni. E vis acolo. Dar trebuie să fii şi tare de înger. Ai de urcat nişte scări foarte înalte, nesecurizat fiind. Pur şi simplu urci. Recomand locul, e puţin cunoscut, dar foaarte tare.

Care a fost prima ta întâlnire cu muzica?
Într-o zi, pe la 7 ani cred, ai mei m-au dus la Palatul Copiilor din Bucureşti, la un cerc de muzică, în urmă unei discuţii cu învăţătoarea din şcoală primară, care le-a băgat în cap că sunt talentat. Am ajuns acolo cu lacrimi în ochi. Nu de bucurie, ci pentru că nu voiam cu niciun chip să merg! Nu ştiam ce voi avea de făcut la preselecţia aia, aveam emoţii, muzica era ceva ce eu făceam de plăcere şi acum aveam să o fac oarecum din obligaţie. Am trecut preselecţia cu brio, am urmat cursurile şi am constatat că un lucru pe care îl faci cu pasiune şi din suflet nu va deveni niciodată o obligaţie. Aşa am început să iubesc muzica profesional, dacă pot spune aşa.

Dacă nu ai fi avut talent muzical, cu ce talent natural ţi-ar fi plăcut să fii înzestrat?
Mi-ar fi plăcut să pictez sau să scriu romane.

Ce muzică asculţi cel mai des zilele astea? Ce se află în playlistul tău?
Justin Timberlake, The Weeknd, Ed Sheeran, Hozier, James Bay, Wiz Khalifa şi muuuulţi alţii…

Citeşte continuarea interviului în ediţia de octombrie a revistei Unica, din 26 septembrie la chioşcurile de presă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!