Irina Rimes și Carla’s Dreams lansează „3 inimi”

De Dana-Ruxandra Panghe pe
Global Records anunță prima colaborare dintre Irina Rimes și Carla’s Dreams. Artiștii lansează clipul piesei „3 inimi“.

Fanii și-au dorit de foarte mult timp o colaborare între Irina Rimes și Carla’s Dreams, iar astăzi așteptarea a luat sfârșit. Cei doi artiști lansează piesa „3 inimi“, o compoziție emoționantă despre iubire, familie și armonie, cu un clip care redă perfect versurile duioase.
„3 inimi“ este despre iubirea care ajunge la maturitate și nu mai încape în doar două inimi. Astfel, ele devin trei, iar dragostea începe să prindă mai mult contur, să crească frumos, să fie completă, „căci inima se umple de la 3 în sus“.

Citește și: Ce surpriză pregătesc artiștii din România pe TikTok

Videoclipul piesei este unul plin de culoare, care reflectă intensitatea și sinceritatea sen-timentelor oamenilor atunci când ajung să iubească și să fie iubiți și decid să își alăture destinele.

Am crescut profesional inspirându-mă din muzica lui. Pentru mine, această colaborare are o semnificație sentimentală, pentru că e un artist de la care, indirect, am învățat multe“, a declarat Irina Rimes despre Carla’s Dreams și colaborarea pentru piesa „3 inimi“.

Citește și: Cei mai importanți actori din România, serial online inedit din… bucătărie

Piesa a fost compusă de Irina Rimes și Carla’s Dreams și produsă de Marco & Seba. Artiștii au colaborat cu Marco & Seba și pentru piese precum Luna, Secrete, Karma, Beau și Poem.

Videoclipul a fost filmat de NGM Production (Bogdan Păun – regie și Alex Mureșan – DOP) și Loops Production și poate fi urmărit aici:

Foto: Global Records. George Pruteanu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro