Grecia, destinaţia de vacanţă preferată de români

De Nicoleta Galeteanu pe

Deşi tot mai puţini români îşi permit să plece în concediu, Grecia şi Bulgaria se află pe primele locuri în topul destinaţiilor preferate de cei care petrec vacanţa în străinătate.
Anul acesta, peste 40% dintre români au renunţat la vacanţa de vară, potrivit unui studiu citat de Mediafax, în timp ce restul de 60% s-a orientat spre destinaţii mai ieftine cum sunt Grecia şi Bulgaria, cele mai populare destinaţii în 2010, vizitate în porporţie de 19% şi respectiv 18% în acest an.

Nu la fel de accesibilă, Spania este pe locul trei (14%) în topul destinaţiilor preferate de românii care îşi permit să plece în concediu în străinătate, fiind urmată în clasament de Italia, destinaţie preferată de 13% dintre români.

Nu sunt ocolite nici ţările mai scumpe, astfel că Franţa reprezintă biletul de vacanţă pentru aproximativ 7% dintre români, în timp ce 5% dintre români aleg Germania.

Turcia şi Ungaria reprezintă acelaşi interes turistic din partea românilor, ţări care au atras circa 4% dintre turişti în această vară, iar Austria, Anglia şi Egipt, doar 3% dintre responednţi. Dintre locurile mai puţin frecventate se numără Tunisia şi Canada, care au atras 2 procente dintre români.

Potrivit studiului, doar un sfert dintre români îşi permite să petreacă vacanţele peste hotare.

Află care sunt ofertele turistice accesibile pentru vacanţa de iarnă în acest an.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească