Gestul pe care o mamă îl face zilnic pentru fiul ei de 80 de ani

De Amelia Matei pe
Se spune că pentru părinții noștri rămânem întotdeauna copii, indiferent de vârsta pe care o avem. Iar acest lucru este perfect demonstrat de o poveste emoționantă din Marea Britanie.

Ada Keating, în vârstă de 98 de ani, și fiul ei cel mare au fost toată viața inseparabili, mai ales că Tom nu a fost niciodată căsătorit și și-a petrecut toată viața în casa părintească. În 2016, bărbatul în vârstă de 80 de ani a fost mutat la azilul pentru bătrâni Moss View din Liverpool, pentru a primi îngrijiri medicale.

După câteva luni, Ada a decis să se mute la rândul ei la azil pentru a avea grijă de Tom.

„Nu încetezi niciodată să fii mamă! În spun în fiecare seară Noapte bună!”, iar dimineața sunt din nou în camera lui pentru a-i spune „Bună dimineața!”. Îi transmit când trebuie să coboare pentru micul-dejun. Atunci când mă duc la coafor, mă așteaptă, răbdător, să revin și este foarte drăguț când mă îmbrățișează”, a povestit Ada pentru o publicație britanică.

Fiul este foarte recunoscător și nu ratează nicio ocazie ca să îi mulțumească mamei lui pentru tot ceea ce face pentru el.

„Cei care ne îngrijesc aici sunt foarte amabili cu noi și sunt foarte fericit că acum și mama mea locuiește aici. Mă îngrijește foarte mult”, a spus Tom cu ochii în lacrimi.

Înainte de a se pensiona, Tom a fost pictor și decorator, iar Ada, asistentă medicală.

Este foarte emoționant să observi cât de puternică este relația dintre Tom și Ada, iar noi suntem încântați că îi putem găzdui și că le putem oferi tot ceea ce au nevoie. Se întâmplă foarte rar ca părinții să fie alături de copiii lor într-un azil pentru bătrâni, iar noi ne dorim să le facem șederea cât mai plăcută. Sunt de nedespărțit„, a declarat Philip Daniels, managerul azilului.

Citește și – Butonul-îmbrățișare. O mamă a găsit cea mai frumoasă soluție pentru ca fiul ei să nu îi mai simtă lipsa

Citește și – “Când plecam la şcoală, tata îmi punea câte un bilet în ghiozdan”

Foto – captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă

Ce este embolia cu lichid amniotic - de ce apare și cum se manifestă