Festivaluri şi concerte în weekend

De Nicoleta Galeteanu pe

Un festival de acordeon, o sesiune de jazz sau o porţie de folk, blues sau rock, şi un târg cu bunătăţi tradiţionale sunt câteva dintre distracţiile care te aşteaptă în acest weekend în Bucureşti.
Iar dacă nu ai ţinuta potrivită, te invităm la o sesiune de „slow retail”, numai să ieşi în oraş.

Festival de acordeon

Teatrul Odeon te incită în aceste zile să petreci pe ritmuri franţuzeşti şi argentiniene trei „Nopţi Albe la Acordeon”.

Dedi­cat muzicii la acordeon, festivalul se desfăşoară între 22 şi 24 octombrie, începând cu ora 19:30, şi propune spre audiţie un recital impresionant de muzică clasică, folclorică şi jazz.

Invitat de seamă la festival este Emy Drăgoi, considerat unul dintre cei mai buni acordeonişti de jazz ai momentului, dar pe scena teatrului urmează să urce şi alţi artişti importanţi ai genului, precum Maria Selezneva (Rusia), Duo Paulo (Brazilia), Tiziano Chiapelli (Italia), William Sabatier (Franţa) sau Roman Jbanov (Rusia).

Biletul se găseşte la teatrul de pe Calea Victoriei sau online, pe bilete.ro, iar preţul este de 31,8 lei pe seară. Concertele încep în fiecare zi de la ora 19.00 şi continuă târziu în noapte, începând cu ora 23.00 la „Taverna Acordeoanelor”.

Cele mai bune concerte în weekend

Vineri, una dintre cele mai consecvente trupe româneşti de rock alternativ,  Viţa de Vie te invită la un concert inaugural, cu ocazia deschiderii unui nou club în oraş.

Cage se află pe Nicolae Titulescu 171, iar dacă onorezi invitaţia, începând de la ora 20.00, vei beneficia de atmosfera unui show de excepţie – Viţa de Vie cântă alături de formaţia Stillborn – şi de o bere din partea casei. Biletul costă 10 lei.

De la ora 21:30, Manuela Cara anunţă un concert special pentru iubitorii de jazz, când artista va va cânta împreună cu pianiştii Jancy Korossy şi Ramona Horvath.

După concerte în Franţa, Germania, Canada, Manuela Cara te aşteaptă vineri seară în Art Jazz Club, la lansare al albumului său, „Let’s Fall In Love”.

Un alt eveniment interesant notabil nu vei rata dacă vei ajunge sâmbătă în Woodstock Café.

Timişorenii Petre & Kindlein vor prezenta în premieră cel mai nou proiect muzical – Acoustic Experience, după texte semnate de Jimi Hendrix, Cash, Nicu Vladimir sau Maria Tănase.

Evenimentul, care este programat să înceapă la ora 21:00, va aduce celor prezenţi la Woodstock Café o „supradoză de muzică folk-blues-rock şi poezie”. Tot sâmbătă, Daniel-Silvian Petre, autorul volumului de poezie „Overdose & Napalm d’Or”, va oferi celor prezenţi şi câteva exemplare din cartea sa.

Târguri cu bunătăţi

Pentru cei pofticioşi la bunătăţi tradiţioanale, Muzeul Ţăranului Român deschide un întreg festin cu cele mai delicioase sarmale, plăcinte, magiun şi pâîne de casă, la Târgul de Sfântul Dumitru.

Mai găseşti obiecte meşteşugăreşti şi de artizanat maramureşene, pe care le poţi cumpăra sau admira. Târgul este deschis de la ora 11.00.

Târg de shopping

Cine şi-a pus în gând să alerge prin magazine în acest weekend, poate da o raită şi pe la Cărtureşti – Verona, pentru o sesiune de shopping „slow retail”.
Aflat deja la a treia ediţie, târgul „The big iShoes” vine în întâmpinarea iubitoarelor de cumpărături cu pantofi, genţi şi o mulţime de alte dichisuri, create de designeri tineri, prezenţi şi ei la standul lor.

Startul la „slow retail” se dă la 11 fix, iar sesiunea de shopping se închide la 8 seara.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi