Feng Shui: Cum să strângi bani pentru vacanţă prin simpla amenajare a casei

De Diana Zagrean, pe

Feng Shui este o artă străveche care se ocupă de principalele aspecte ale vieţii. Nu doar viaţa ta amoroasă poate beneficia de pe urma aplicării unor astfel de sfaturi. Află cum poţi să strângi bani pentru vacanţă prin simpla amenajare a casei tale.
Aşa cum am menţionat şi în articolul anterior, principiile feng shui de amenajare a locuinţei se bazează pe pătratul magic.
După cum se poate vedea în acesta, zona banilor şi a bunăstării materiale se află în colţul din stânga sus al locuinţei tale. Tot ce trebuie să faci că să reuşeşti să pui deoparte nişte bani pentru vacanţa de vara asta este să activezi zona bunăstării şi să o menţii curată şi ferită de shar-uri.
Activează culorile
Zona banilor are ca şi culori principale albastrul şi negrul, prin urmare primul pas ar fi să zugrăveşti pereţii camerei sau colţului de cameră respectiv într-o nuanţă de albastru. Cum negrul este prea puternic pentru a fi folosit la pereţi, asta nu înseamnă că nu poţi opta pentru un mobilier minimalist, bazat pe simplitate. Dacă zona este ocupată deje, poţi încerca să plasezi deasupra, pe peretele respectiv, un tablou reprezentând fie o apă curgătoare, fie nişte peşti. Aceste simboluri ajută la activarea zonei şi la aducerea bunăstării financiare la tine acasă.
Feng Shui: Cum să strângi bani pentru vacanţă prin simpla amenajare a casei

Acvariu / Fântână
O altă metodă grozavă de activare a locuinţei în vederea sporirii finanţelor este plasarea unui acvariu sau a unei fântâni arteziene în zona banilor, conform pătratului magic. Acvariul trebuie menţinut curat şi peştii trebuie să fie sănătoşi pentru a-şi face datoria de aducători de bani în casa ta. Deşi o fântână se poate dovedi scumpă sau prea voluminoasă pentru un apartament, trebuie să te gândeşti de câte ori ai văzut una cu apă curgătoare în sediile mari ale firmelor de succes. Vei fi surprinsă câtă lume ţine cont de acest mic truc.
Cristale şi pietre
Feng Shui: Cum să strângi bani pentru vacanţă prin simpla amenajare a casei

Pirita este principala piatră a banilor, dar puteţi folosi orice piatră albastră, neagră sau violet în acest scop. Clusterele de ametist (cele care se vând adesea la târgurile de sărbători şi nu sunt deloc scumpe) sunt la fel de binevenite, dar necesită o purificare cu sare grunjoasă în prealabil. Este destul să simplu să cureţi cristalele din când în când cu sare. Tot ce trebuie să faci este să te asiguri că nimeni altcineva în afară de tine nu le atinge. Ţine cristalele acoperite într-un vas cu sare grunjoasă timp de 3 zile şi puterea lor binefăcătoare va creşte.
Amulete aducătoare de bunăstare
Feng Shui: Cum să strângi bani pentru vacanţă prin simpla amenajare a casei

În cazul banilor, amuletele disponibile la magazinele specializate sunt mult mai multe decât în cazul dragostei. De la figurine cu Buddha aurit râzând, la peştişori Koi, aducători de avere sau şiruri de monede cu inscripţi norocoase, alegerea e numai a ta. Eu una recomand cu căldură şirurile de monede legate cu sfoară roşie. Sunt uşor de agăţat prin casă şi nu ocupă mult spaţiu. În plus, sunt mai discrete decât multe dintre statuile disponibile pe piaţa noastră şi nu dai motive scepticilor să facă haz de noul tău hobby.
Foto:Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!