Femeile vor putea face copii fără ajutorul bărbaților

De Oana Dinu, pe Ultimul update Miercuri, 17 octombrie 2018, 18:09
Femeile vor putea face copii fără ajutorul bărbaților. Aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii, în urma unui studiu controversat.

Un expert în fertilitate din Australia susține o teorie care a stârnit controverse, conform căreia femeile vor putea rămâne însărcinate fără să apeleze la ajutorul bărbaților. Dr. David Molloy crede că acest lucru va fi posibil în 20 de ani pentru femeile australiene datorită progreselor în tehnologia fertilității, conform Daily Mail.

Acesta își susține argumentele bazându-se pe un studiu de succes al oamenilor de știință chinezi, în care doi șoareci de sex feminin au dat naștere unor pui sănătoși, fără să aibă nevoie de mascul. Molloy crede că aceleași principii aplicate la nivel uman se vor bucura de același rezultat.

Cercetătorii au creat șoarecii prin intermediul celulelor stem embrionice haploide, un tip de celulă cu jumătate din numărul normal de cromozomi.

Oamenii de știință au încercat să facă același lucru și în cazul unui cuplu format din doi masculi, dar nu au avut același succes. Aceștia au trăit doar 48 de ore și au avut malformații genetice. Cu toate acestea, dacă tehnologia va avansa, chiar și cuplurile homosexuale vor putea avea proprii copii.

Medicul australian a precizat că avansarea tehnologiei ar fi o „descoperire extraordinară”, dar este important să se cerceteze riguros siguranța și să se evalueze etica.

“Ar însemna că un cuplu de heterosexuali, în care bărbatul are sperma de calitate inferioară, și cuplurile formate din femei, pot avea propriul lor copil genetic. Cred că va fi posibilă fertilizarea unui singur ovul cu o pereche de jumătate de cromozomi și editare genetică” a declarat dr. Molloy.

Citește și: 
Lady Gaga s-a logodit. Cine este viitorul său soț
Semnul care arată o inteligență peste medie. Toată lumea îl consideră defect
Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro