După atacul din Manchester, de la concertul Arianei Grande, sute de oameni și-au făcut tatuaje cu albine. Care este explicația

De Unica.ro pe
După atacul de acum două luni din Manchester, de la concertul Arianei Grande, sute de oameni au început să își facă tatuaje cu albine. Studiourile artiștilor locali de tatuaje au fost luate cu asalt atât de locuitorii din Manchester, cât și de turiști, iar explicația este emoționantă.

După atacul terorist din Manchester, din 22 mai, salonul de tatuaje Alchemy din Manchester nu a mai reușit să facă față cererilor. Toată lumea voia un tatuaj micuț, cu o albină, în semn de solidaritate cu victimele și cu familiile acestora.

Câteva din albinele tatuate:

Explicația? Albina este un simbol al orașului Manchester, încă de la Revoluția Industrială. În mod tradițional, ea simbolizează energia orașului și faptul că aici oamenii sunt cinstiți și muncitori. Însă după atacul de la concertul Arianei Grande, albina a devenit și un simbol al comunității, al apropierii oamenilor.

Printre sutele de oameni care și-au făcut și continuă să-și facă tatuaje cu albine, jurnaliștii de la BBC au întâlnit-o și pe Ann Banks, o bunicuță de 80 de ani, care și-a făcut anul acesta primul tatuaj – “Am simțit că trebuie să fac asta. Mi-a fost frică la început și am crezut că nu o să rezist, dar am reușit. Acum sunt tare fericită”, a spus ea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro