Cum este văzut filmul românesc la Cannes 2010

De Nicoleta Galeteanu, pe

Cu o seamă de laude deloc de neglijat, filmele româneşti ce reprezintă România în competiţia de la Cannes din acest an, nu sunt scutite însă nici de critici negative.
Dacă „Marţi, după Crăciun riscă să reia un subiect tipic dezbătut în filmul românesc, „Aurora” reuşeşte să plictisească spectatorul înainte să îi dezvăluie miezul poveştii, notează presa străina de specialitate.

Publicaţia Hollywood Reporter rezervă una dintre cele mai tăioase critici la filmul lui Radu Muntean „Marţi, după Crăciun”, ce concurează în în secţiunea „Un certain regard” a Festivalului.

Filmul nu este nici original, nici impresionant”, scrie jurnalista Natasha Senjanovic, apreciind că pelicula nu va avea succes nici la televiziune, nici pe DVD, în ciuda aprecierilor din cadrul Festivalului.

Actorii sunt buni, dar au puţine de făcut, lucru care uneori pare bizar. Partea voyeuristică este atât de puţin exploatată încât, dacă nu am şti că Paul are o aventură, acţiunea de pe ecran ni s-ar părea foarte puţin importantă”, observă criticul.

Pe de altă parte, pelicula este apreciată din punct de vedere tehnic, pentru modul în care este „mânuit” aparatul de filmat.

Muntean şi operatorul Tudor Lucaciu folosesc aparatul de filmat cu mare clasă. Regizorul îi permite unui actor să iasă din cadru şi să continue să vorbească în vreme ce urmăreşte reacţiile altui actor, pentru ca apoi să nu mai revină la el”, continuă Natasha Senjanovic în cronica sa.

La rândul ei, revista Variety rezervă o cronică preponderent pozitivă în paginile ei, dar şi câteva observaţii pentru filmul lui Muntean, sub semnătura criticului Jay Weissberg.

Potrivit jurnalistului, regizorul nu conturează suficient de bine personajele feminine.
Muntean nu s-a concentrat mai mult pe cele două personaje feminine – cele două actriţe care le interpretează, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu. Mai bine pare că se decsurcă doar Mimi Brănescu”, scrie acesta.

Criticul român de la publicatia de specialitate Screen Daily, Dan Făinaru, nu se arată prea imprsionat de povestea filmului, apreciind că „povestea nu este prea originală şi nu dă senzaţia de urgenţă care să scuture publicul”, în plus, dialogul este „super-abundent”.

Interpretările foarte bune şi sensibile ale lui Mimi Brănescu, Mirela Oprişor şi Maria Popistaşu, imaginea minimalistă şi fluentă – dar dialogul super-abundent -, ar fi trebuit să ducă la o dramă emoţională puternică, ascunsă în spatele banalităţii evenimentelor, dar din păcate acest lucru nu se întâmplă decât prea târziu”, explică acesta.

De asemenea, acesta remarcă faptul că în momentul mărturisirii, „într-o serie de secvenţe foarte bine regizate şi interpretate, povestea ia foc, deşi publicul este scutit de cea mai dureroasă etapă, cea a divorţului, care ar trebui să aibă loc după finalul filmului.”

Presa ungară în schimb oferă o remarcă în ansamblu asupra filmului românesc, despre care spune că regizorii din „noul val” au tendinţa să realizeze filme care se aseamănă foarte mult între ele, „descurajând privitorul să le dea o şansă nou-venitelor”. Cu toate acestea, jurnalistul de la publicaţia origo.hu apreciază că „Marţi, după Crăciun” dovedeşte că nu este aşa.

Cât despre cel de-al doilea competitor românesc la „Un certain regard”, nici pelicula lui Cristi Puiu nu este scutită de critici negative.
Jurnaliştii de la Hollywood Reporter scriu că filmul „Aurora durează prea mult iar că „regizorii români plictisesc publicul până să îi dea ceva bun”.

Tinerii cineaşti români par adânciţi într-o competiţie frenetică: cât putem amăgi şi plictisi publicul până să îi dăm ceva bun? Cât le va lua până vor ieşi din sală? Acest «bun» este furnizat întotdeauna la sfârşit în filmele românilor, ceea ce este foarte adevărat şi în cazul «Aurora». Dar prin ce trebuie să trecem ca să ajungem acolo?”, se arată în cronica Hollywood Reporter.

Cel puţin o oră din film este dispensabilă, consideră aceştia.

Jurnaliştii de la New York Magazine desconsideră rolul regizorului despre care scrie că „din nefericire, joacă atât de lipsit de pasiune un bărbat aproape mut, care se plimbă, cu un plan bizar în minte”.

Eric Kohn de la indiewire.com susţine că „Aurora „seamănă cu alte producţii recente ale regizorilor români, în special cu „Poliţist, adjectiv”, care se încheie, în mod asemănător, cu o interogare judiciară prelugită. Ambele filme, la care se adaugă „Moarea domnului Lăzărescu”, utilizează risipa de vorbe – în dialog doar pentru a satiriza lipsa comunicării”.

În plus, acesta este de părere că nici juriul Festivalului nu va rezona „în mod deosebit” cu acest film.

Criticul Jay Weissberg de Variety apreciază că filmul este „rece (şi lung), dar fără îndoială opera unui maestru”. Dar, cu toate acestea, „este puţin probabil ca filmul să aibă un mare succes de public. „Aurora” va fi cu siguranţă luat prin festivaluri şi cinematografe de artă, deşi sprijinul criticilor e posibil să nu fie la fel de solid ca altă dată, conchide Weissberg.

Foto: Mediafax

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!