Ce se întâmplă când scrii pe Google Images cuvântul „idiot”

De Oana Dinu pe
Cel mai popular motor de căutare a fost sabotat și rezultatul a uimit pe toată lumea. Uite ce se întâmplă când scrii pe Google Images cuvântul "idiot".

După o săptămână în care Donald Trump a fost în atenția presei internaționale, odată cu vizita în Marea Britanie și întâlnirea cu președintele rus Vladimir Putin, criticiile la adresa lui nu încetează. Astfel că, cel mai popular motor de căutare Google a devenit prima linie a protestelor împotriva președintelui american, conform The Guardian.

Oricine scrie pe Google Images cuvântul „idiot” va vedea că primele rezultate sunt imagini cu Donald Trump. Acest lucru se datorează, în mare parte, faptului că piesa trupei Green Day, „American Idiot” a fost folosită de protestatari pentru a-și croi drum la Londra, acolo unde liderul politic american urma să se întâlnească cu Regina Elisabeta a II-a.

Aceştia au încercat să urce cântecul pe locul 1 în topul britanic, în momentul venirii lui Trump în capitala Angliei, însă acţiunea a eșuat. Totuși, ei au putut să manipuleze algoritmul Google. Activiştii au încărcat fotografiile cu Trump cărora le-a fost ataşat cuvântul „idiot” pe Reddit.

„Clasamentul rezultatelor căutării Google se bazează în mare măsură pe algoritmi de calcul, folosind mii de factori pentru a calcula relevanţa unei pagini. Uneori subtilităţile limbajului produc anomalii care nu pot fi anticipate”, au explicat reprezentanţii Google, potrivit The Guardian.

Și în 2009 s-a întâmplat ceva asemănător. Rezultatele căutărilor pentru „Michelle Obama” au afișat imagini cu prima doamnă modificate astfel încât să semene cu maimuțele.

De curând, internauții au arătat că imaginația lor nu are limite și și-au arătat nemulțumirea privind summit-ul de la Helsinki prin crearea unor meme-uri amuzante ce-i înfățisa pe Trump și Putin.

Citește și: 

Și-a făcut selfie cu tatăl său mort. Un fotomodel din Serbia și-a șocat fanii

Artistă celebră, internată la o clinică de psihiatrie

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia

Dorian Popa a recunoscut adevărul despre relația dintre el și Alina Eremia