Ce este o „cafenea pentru reparații”?

De Ioana Tătaru pe
Astăzi, oamenii aruncă prea ușor obiectele pe care le strică, înlocuindu-le cu unele noi. Astfel, durata de viață a acestora scade și ele ajung în număr mare la gropile de gunoi, lucru care nu este unul potrivit. În tot mai multe orașe, există locuri unde se întâlesc oameni care își repară diverse obiecte, fac schimb de experiență și îi învață și pe alții. 

Cafenea pentru reparatii

Într-o astfel de cafenea, oamenii sunt dispuși să repare orice

Într-o încăpere care arată ca un atelier, se întâlnesc o mână de oameni din Canberra (Austria), ce vor să țină piept societății de consum. În timp ce părinții și bunicii noștri își reparau hainele, pantofii și tot ce se strica prin casă, de cele mai multe ori noi cumpărăm altele. Așadar, doritorii găsesc la această cafenea, oameni dispuși să repare orice: o bluză agățată, o pereche de căști, o sonerie sau o bicicletă și pleacă de aici cu obiectele reparate, dar și cu o lecție despre cum să și le repare singuri.

Oameni care invata sa repare

Reparațiile înseamnă economii pentru fiecare, dar și un mic ajutor pentru mediu. Potrivit ONU, anual ajung la gunoi între 20 și 50 de tone de electrocasnice și de asemenea cantități uriașe de textile sunt aruncate la gunoi.

Astăzi sunt 1600 de cafenele în toată lumea

Ideea unei cafenele pentru reparații a apărut prima oară la Amsterdam și s-a răspândit rapid. Acum sunt 1600 de cafenele în toată lumea.

Citește și: „Ed Sheeran are o replică de ceară la o cafenea cu pisici din Londra”

„S-a deschis o cafenea unde plata se face doar cu gunoi”

Sursa: Stirileprotv.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat

Câți bani câștigă Delia pe o oră de cântat